Investiție

Primăria Liteni a inaugurat o bază sportivă modernă pe Stadionul „Ionel Pintilescu” din oraș

Noua bază sportivă din Liteni a fost inaugurată în mod oficial
Noua bază sportivă din Liteni a fost inaugurată în mod oficial

Primăria Liteni a inaugurat, joi, noua bază sportivă de la Stadionul „Ionel Pintilescu” din acest oraș, pe care evoluează echipa Viitorul Liteni, recent promovată în Liga a III-a. Inaugurarea a început cu o slujbă de sfințire oficiată de doi preoți, la eveniment fiind prezenți primarul Tomiță Onisii, angajați ai primăriei, membri ai Consiliului Local, precum și actuali și foști fotbaliști din Liteni. Noua bază sportivă a fost construită printr-un proiect finanțat cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, a precizat că echipele de fotbal care vor folosi baza sportivă beneficiază de acum înainte de condiții moderne, clădirea având vestiare pentru gazde și oaspeți, cu mobilier modern, grupuri sanitare, vestiar pentru arbitri, spațiu administrativ, iar la etaj va fi amenajată o sală multifuncțională, care va fi dotată și cu aparate de fitness.
„Mulțumesc tuturor celor prezenți, colegi, colegi de fotbal și de serviciu și prieteni. Este o clădire importantă pentru comunitatea noastră. Și dacă la începutul anului inauguram grădinița cu program prelungit, pe care între timp am și acreditat-o și începe să funcționeze cu program prelungit, iată că acum inaugurăm clădirea pentru sport, baza sportivă a Stadionului «Ionel Pintilescul». Ne bucurăm că am ajuns în acest moment. Mulțumesc constructorului care este prezent aici alături de noi și nu în ultimul rând colegilor mei din primărie”, a precizat Onisii. El a adăugat că cel mai probabil în această toamnă vor fi finalizate lucrările la sala de sport din oraș, precum și un corp de școală nou. Pe de altă parte, primarul din Liteni a precizat că, săptămâna trecută, o comisie cu reprezentanți de la Federația Română de Fotbal, ISU, Jandarmi și Poliție a fost prezentă la Liteni pentru omologarea terenului de fotbal pentru Liga a III-a. Tomiță Onisii a spus că noua bază sportivă va fi folosită pentru prima dată de echipele Viitorul Liteni și Gauss Bacău, care vor juca sâmbăta aceasta pe Stadionul „Ionel Pintilescu” în Cupa României.

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, spune că și noua sală de sport din oraș va fi finalizată în această toamnă
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, spune că și noua sală de sport din oraș va fi finalizată în această toamnă
Noua bază sportivă din Liteni a fost inaugurată în mod oficial
Noua bază sportivă din Liteni a fost inaugurată în mod oficial

Recomandări

Echipa ACS Municipal Cetatea 1932 Suceava a primit acordul Primăriei Suceava pentru utilizarea stadionului Areni în următorul sezon competițional

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă
Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere