Demers

Prima ședință a Zonei Metropolitane Suceava va avea loc la începutul lunii viitoare

Ion Lungu: „Luna aceasta aprobăm și reprezentanții Consiliului de Administrație a Zonei metropolitane”
Ion Lungu: „Luna aceasta aprobăm și reprezentanții Consiliului de Administrație a Zonei metropolitane”

Primarii, viceprimarii și consilieri locali din cele opt localități din asocierea cărora a rezultat Zona Metropolitană Suceava se vor întâlni la începutul lunii viitoare, pentru a se pune de acord asupra demersurilor pe care le au de făcut în cursul acestui an.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, inițiatorul proiectului de realizare a zonei metropolitane, a precizat că întrunirea Consiliului de Administrație a tot fost amânată până acum, pentru a fi aprobate bugetele locale ale localităților componente.
„Am discutat cu primarii, în măsura în care vor aproba bugetele în luna ianuarie, cu siguranță vom ține o primă ședință în luna februarie. Luna aceasta aprobăm și reprezentanții Consiliului de Administrație a Zonei metropolitane, mai ales că au apărut și la noi schimbări, prin plecarea lui Ovidiu Donțu pe postul de deputat și înlocuirea sa cu Doinița Cocriș”, a adăugat Ion Lungu.
Asocierea localităților Suceava, Salcea, Bosanci, Adâncata, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara și Pătrăuți are ca scop dezvoltarea de proiecte comune, în folosul comunităților locale care fac parte din zona metropolitană, pentru creșterea standardelor de viață, crearea de noi locuri de muncă și asigurarea de servicii și utilități.

Recomandări

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei