Prima etapă a grilei de salarizare a fost finalizată



Grupul care lucrează la elaborarea grilei unice de salarizare a finalizat prima etapă a acesteia, stabilind ca, în raportul 1 la 15 dintre salariile mici și cele mari, unu va fi reprezentat de salariul minim pe economie, iar Guvernul va hotărî în ședința de săptămâna viitoare cine va fi 15. Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, la finalul discuțiilor, că reprezentanții Ministerului Muncii vor prezenta o notă în Guvern referitoare la stadiul actual privind elaborarea legii unice de salarizare.
„Am finalizat cele trei niveluri de referință, adică am completat funcțiile care lipseau de la ministere care nu prezentaseră documentele solicitate”, a declarat Mocanu.
Potrivit schemei de echivalare finalizată la Ministerul Muncii în primul nivel cu medicul primar de clinică sunt echivalate funcții precum subcomisar, conferențiar universitar, maior, consilier superior din Ministerul Finanțelor Publice, judecător de tribunal, consilier probațiune, asistent judiciar, procuror tribunal, consul, artist liric de operă, consilier superior de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Cel de-al doilea nivel face echivalarea cu profesorul gradul I de liceu cu vechime de 6-10 ani cu inspector din cadrul MAI, locotenent cu studii superioare de lungă durată și masterat de la MApN, expert principal sau inspector principal de la Ministerul Finanțelor Publice, grefier gradul II studii superioare de la Ministerul Justiției, consilier de relații gradul III, de la MAE, muzeograf gradul II, preot de parohie de la Ministerul Culturii, farmacist, fiziokinetoterapeut de la Ministerul Sănătății (MS), expert principal, consilier juridic principal și auditor principal de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Cel de-al treilea nivel finalizat prevede echivalarea referentului superior în minister (studii medii) cu agent poliție debutant (MAI), secretar de școală sau pedagog (MECI), funcții corespunzătoare gradelor de soldat și gradat voluntar, referent pentru personalul civil (MApN), referent superior (MFP), grefier, studii medii (Ministerul Justiției), curier de relații gradul II (MAE), referent superior (Ministerul Culturii), statistician medical sau laborant (MS) și referent superior sde la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Secretarul de stat a mai pus că prin notă de Guvern se va solicita să se ia o decizie și cu privire la poziția demnitarilor în noua grilă de salarizare, precizând că demnitarii vor fi cuprinși în noua lege a salarizării.
„Vom supune atenției Guvernului faptul că suntem în faza în care trebuie să includem și demnitarii. Avem aceste niveluri de referință urmează să completăm grila”, a declarat Mocanu.
În ceea ce privește propunerile referitoare la funcția cea mai mare din sistem, Mocanu a precizat că există propuneri care stabilesc ca salariul președintelui să fie cel mai mare însă în acest sens este așteptată o decizie politică.