Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, transmite, prin avocatul său, că este împietrit de durere, că o parte din el a murit pe 30 octombrie, la Colectiv – un loc din care a vrut să facă o poveste frumoasă – și că regretă enorm tot ce s-a întâmplat, relatează Mediafax.Mesajul lui Costin Mincu a fost postat de către avocatul său, Vlad Hosu, pe pagina Facebook.”Sunt împietrit de durerea din mine și din jurul meu. Am pierdut colegi și prieteni dragi în noaptea care ne-a îndoliat pe toți. Alții se zbat la margine de viață, pe paturi de spitale. Sunt cu ei, cu toți, în gând, în fiecare clipă de acum și până voi închide ochii”, spune patronul clubului.