Ediția VIII-a

Premiile Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina – Mileniul III”

Juriul Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina – Mileniul III” a desemnat premianții celei de-a VIII-a ediții.
27 de medalii și mențiuni FIAP și AAFR
Juriul internațional al salonului organizat de Uniunea Artiștilor Fotografi din Bucovina – Suceava, sub patronajul Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) și al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR), juriu din care au făcut parte artiștii fotografi Balási Csaba, Petru Gemănaru, Ștefan Tóth, Vasile Paladean și Victor T. Rusu, a deliberat după vizionarea celor 229 de lucrări primite (din care a acceptat pentru expunere un număr de 91 de lucrări) și a acordat un număr de 27 de medalii și mențiuni FIAP și AAFR.
Două genuri pretențioase ale artei fotografice: jurnalism și tradiții
Inițiatorii Salonului Internațional „Bucovina – Mileniul III” au inclus în regulament, pentru ediția din acest an, două genuri pretențioase ale artei fotografice: jurnalism și tradiții.
Din acest motiv, numărul înscrierilor a fost sub nivelul edițiilor anterioare, în schimb, toți participanții din acest an au trimis imagini valoroase din punct de vedere artistic. S-au înscris artiști fotografi din Argentina, Bangladesh, China, Coreea de Sud, Finlanda, Israel, Italia, Japonia, România, Spania, Ungaria și Ucraina. Artiștii fotografi din România s-au pregătit în mod deosebit pentru această manifestare, lucru care se reflectă și în numărul lucrărilor acceptate și premiate.
Medalii de aur FIAP și AAFR
În urma jurizării, cele două medalii de aur FIAP, au revenit artiștilor fotografi Sebastian Marcovi din România, pentru lucrarea „Canonizare”, la categoria jurnalism, respectiv lui Xie Dacai, din China, pentru lucrarea „Lumini reflectate”, la categoria tradiții.
Două medalii de aur AAFR au revenit artiștilor fotografi Eugen Negrea din România, la categoria jurnalism, pentru lucrarea „Zi neagră”, respectiv lui Kovács László, tot din România, la categoria tradiții, pentru lucrarea „Colac Secuiesc”.
Festivalul „Luna Fotografiei din România”
Salonul Internațional „Bucovina – Mileniul III” se circumscrie celei de-a III-a ediții a Festivalului național cu participare internațională „Luna Fotografiei din România”, organizat de Asociația Artiștilor Fotografi din România, sub auspiciile FIAP.
Festivalul se derulează în cadrul Bicentenarului „Szathmári Pap Károly – Carol Pop de Szathmari”, dedicat aniversării a 200 de ani de la nașterea primului fotograf de război din lume.

Recomandări

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Premiul III pentru duetul format din eleva Ioana Romaș, de la CSEI „Sf. Andrei”, și artista Denisa Teofana Puițău, la un festival din Polonia

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

„Dimitrie Balint, martorul unui veac de istorie a Sucevei”, lansare de album și expoziție de fotografie, la Centrul Cultural Bucovina