Sesizare

Prefectura a formulat o plângere penală pe numele primarului din Rădăuți, Aurel Olărean

Aurel Olărean este acuzat de abuz în serviciu
Aurel Olărean este acuzat de abuz în serviciu

Prefectura Suceava a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți o plângere penală pe numele primarului acestui municipiu, Aurel Olărean. Edilul rădăuțean este acuzat de abuz în serviciu, după ce a refuzat să constate încetarea mandatelor a trei consilieri locali ai USL și numirea în aceste funcții a supleanților de pe lista electorală de la alegerile locale din luna iunie a anului trecut.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a explicat că nici până în momentul de față primarul Aurel Olărean nu a luat act de demisiile a trei consilieri locali, Nistor Tatar, Lăcrămioara Loghin și Constantin Galan, și nici nu i-a numit pe înlocuitorii acestuia. De precizat că cei trei au demisionat din Consiliul Local Rădăuți după alegerile locale de anul trecut. Nistor Tatar a demisonat pentru a prelua postul de consilier județean, Lăcrămioara Loghin a renunțaț la locul în Consiliul Local Rădăuți după ce a câștigat concursul pentru funcția de administrator public al județului, iar Constantin Galan a demisionat după ce a fost ales deputat.
Florin Sinescu a explicat că după demisiile fiecăruia dintre cei trei, până la prima ședință ordinară a deliberativului local, Aurel Olărean trebuia să facă un raport semnat de el și de secretarul primăriei prin care să constate încetarea de drept a mandatatelor consilierilor locali care și-au depus demisia și să declare locurile vacante. Sinescu a spus că acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care înainte de ședința Consiliului Local Rădăuți din data de 31 ianuarie 2013 a trimis o adresă la primăria acestui municipiu prin care i se solicită primarului Aurel Olărean să întocmească rapoartele prin care se ia act de încetarea celor trei mandate de consilier. Prefectul a spus că Aurel Olărean nu a întocmit rapoartele pentru cei trei consilieri locali care și-au dat demisia, conform procedurilor legale. „În cursul zilei de miercuri am primit de la Rădăuți documentele din ultima ședință ordinară a Consiliului Local, pentru controlul de legalitate, și am constatat că nu s-a luat act de demisia celor trei și de numirea înlocuitorilor”, a explicat Florin Sinescu. În aceste condiții, el a arătat că instituția pe care o conduce a formulat o plângere penală pe numele lui Aurel Olărean pentru abuz în serviciu.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, îl susține din Piața Victoriei pe Ilie Bolojan pentru a rămâne în fruntea Guvernului

Primarul Bogdan Loghin il susține din piața Victoriei pe Ilie Bolojan pentru ca acesta să rămână la conducerea Guvernului
Primarul Bogdan Loghin il susține din piața Victoriei pe Ilie Bolojan pentru ca acesta să rămână la conducerea Guvernului

Bazinul de înot din Rădăuți s-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație
Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Fostul deținut politic Alexandru Jaucă a fost sărbătorit, la Rădăuți, la împlinirea a 100 de ani

Președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani
Președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani

Școala „Regina Elisabeta” Rădăuți a inaugurat sala de sport modernizată cu sprijinul companiei EGGER