Purtătorul de cuvânt al PSD Bogdan Niculescu-Duvăz a declarat, marți, că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, va fi invitat săptămâna viitoare să prezinte, în fața Comisiilor juridice din cele două Camere, măsurile pe care le-a luat în privința problemelor sesizate de pre-raportul CE din februarie. „Este o invitare a ministrului Justiției care să facă un raport în fața Parlamentului – are această datorie – să răspundă în fața Parlamentului ce a făcut în legătură cu problemele deschise, sesizate de pre-raportul din februarie. Deci ce a făcut până azi, pentru că raportul urmează să fie făcut în iunie. Deci să ne spună azi, să nu ne trezim atunci că raportul e prost sau să vedem că, pe surse, încep să apară tot felul de minuni”, a declarat Duvăz într-o conferință de presă.
El a precizat că ministrul Predoiu va fi invitat la cele două Comisii juridice marțea viitoare pentru a face un „raport la zi” în legătură cu subiectele care privesc reforma Justiției și măsurile care au fost luate în această privință.
„Ministrul Justiției va fi invitat să facă un raport la zi ca să știm și să transmitem opiniei publice – și interne și europene – unde se află România, prin raportul ministrului, deschis în fața Parlamentului. Ca să fie clar și să ne asumăm răspunderile fiecare – acolo unde sunt neîmpliniri – și să sesizăm acolo unde lucrurile stau mai bine, unde reformele s-au făcut. Să spună azi în fața Parlamentului ce măsuri a luat. Noi am luat măsurile de care era nevoia din partea Parlamentului. Dânsul ce măsuri a luat? Procuratura ce a făcut dacă a avut acolo (în pre-raport, n.r.) puncte? CSM ce evoluții are? Ministrul trebuie să spună”, a subliniat Duvăz.
Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că există informații coerente și solide care indică riscul tăierii fondurilor europene după Raportul CE pe Justiție din vară, lansând un apel către președintele Traian Băsescu să ia măsuri împreună cu instituțiile abilitate pentru a evita acest risc.
„Există, în acest moment, informații coerente și solide care anunță pericolul ca după Raportul Comisiei Europene din luna iulie să existe, repet, riscul unei tăieri a fondurilor europene pentru România”, a spus Geoană.
El a adăugat că este „un element care are cauze multiple, dar care ca pretext principal lipsa de reformă în domeniul justiției din România”.
„În acest context, decizia partidului nostru este de a trimite cele două coduri, codurile Penal și Civil finalizate în comisiile speciale ale Parlamentului, către președintele României, reamintindu-i președintelui că a fost cel care a convocat la Palatul Cotroceni o întâlnire cu toți factorii decidenți, în încercarea de a găsi răspunsurile pentru un raport pozitiv al Comisiei Europene la adresa României”, a spus Geoană.
El a spus că face, în numele PSD, un apel la șeful statului, „în calitatea sa de principal coordonator al instituțiilor legate de Justiția din România în ultimii cinci ani de zile, să ia toate măsurile necesare, într-un contact direct cu ministrul Justiției, cu procurorul general, cu șeful DNA, cu conducerea Consiliului Superior al Magistraturii și cu Înalta Curte de Justiție și Casație și de a lua toate măsurile necesare la nivelul statului român și la nivelul Guvernului pentru a preîntâmpina acest risc masiv la adresa intereselor și reputației României în Europa”.