Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, îi cere președintelui Camerei, Roberta Anastase, într-o scrisoare, să intensifice dialogul interparlamentar cu anumite state membre UE, în vederea asigurării suportului necesar pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
„În această perioadă, obiectivul prioritar al agendei diplomatice a Ministerului Justiției îl constituie securizarea aderării României la Spațiul Schengen, prin flexibilizarea pozițiilor statelor membre mai critice (în principal, Olanda, în subsidiar și Finlanda) și, adițional, prin asigurarea unei susțineri mai puternice din partea statelor membre mari care până la acest moment au avut o atitudine favorabilă aderării țării noastre”, se arată în scrisoarea adresată de Predoiu președintelui Camerei, Roberta Anastase.
Predoiu arată că ar fi deosebit de util pentru România ca eforturile diplomatice de la nivelul Guvernului să fie dublate în perioada următoare de un dialog interparlamentar intensificat.
Predoiu propune, astfel, utilizarea unor categorii multiple de vectori de comunicare, respectiv perfectarea unor vizite ale parlamentarilor români în statele membre mai critice sau invitarea unor parlamentari (președinți de Camere, președinți de comisii juridice sau de afaceri euroepene, lideri de grupuri parlamentare) din statele respective la București.
Ministrul Justiției mai propune valorificarea oportunităților de comunicare publică la nivel extern prin susținerea de conferințe de presă, declarații de presă, interviuri în cadrul și în urma vizitelor parlamentarilor străini la București.
Cătălin Predoiu propune și trimiterea constantă către structurile parlamentare din statele mai critice a unor rapoarte de progres privind rezultatele obținute de România în realizarea condiționalităților MCV, dar și organizarea unor întrevederi cu ambasadorii statelor membre mai critice la București.