Ponta se va afla, marți, în Grecia și în Albania

Premierul Victor Ponta se va afla, marți, în Grecia, pentru o vizită de lucru, și în Albania, în vizită oficială, informează Mediafax.În Grecia, Ponta se va întâlni cu premierul elen, Antonis Samaras, și va fi primit de președintele Karolos Papoulias.Guvernul arată că vizita la Atena are loc în contextul deținerii de către Grecia, în primul semestru al acestui an, a președinției Consiliului Uniunii Europene și se înscrie în dialogul politic bilateral intens din cursul ultimilor ani.”Convorbirile cu oficialii eleni vor permite analizarea stadiului relației bilaterale și identificarea unor noi proiecte de cooperare în plan sectorial, cu accent pe domeniul economic, social, turism, cultură și educație. În plan european, discuțiile vor viza temele prioritare de pe agenda președinției UE. Astfel, vor fi abordate viitorul Europei și evoluțiile instituționale, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European, măsurile pentru asigurarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, migrația și spațiul Schengen, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova, extinderea UE. De asemenea, vizita va oferi prilejul realizării unui schimb de opinii cu privire la formatele de cooperare regională, precum și asupra situației din Ucraina”, se arată într-un comunicat al Executivului. În Albania, Ponta va fi primit de președintele Albaniei, Bujar Nishani, și va avea întrevederi cu prim-ministrul Republicii Albania, Edi Rama, și cu președintele Parlamentului, Ilir Meta.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări