Ponta: Băsescu nu a denunțat Pactul deoarece i-a murit curajul; este ca și cucul care iese la 18.30



Președintele Traian Băsescu nu a mai denunțat Pactul de colaborare instituțională deoarece nu mai este așa curajos ca înainte, fiind doar ca un „cuc” care iese la ora 18.30 pentru a face scandal, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că șeful statului l-a girat doar „în sensul regnului animal”.
„I-a murit curajul, a zis ceva dimineața și până seara…nu mai e nici președintele curajos, cum era pe vremuri, acum zice ceva la televizor și după aia gata, pleacă acasă”, a spus Ponta, solicitat de jurnaliști să comenteze faptul că președintele nu a mai denunțat Pactul, așa cum a anunțat inițial, deoarece prevederile documentului ar face parte din Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).
Ponta a adăugat că nu i s-a părut să fi fost „girat” de către președinte anul trecut, înainte de alegeri.
„Doar în sensul regnului animal mă gira. M-a girat pe mine vreodată Băsescu cu ceva ? Doamne ferește, cred că ar fi un lucru foarte grav (…) Mi-aș dori ca român în primul rând, nu doar ca prim-ministru, să avem un președinte serios și responsabil. Nu avem asa ceva, e – cum zicea un jurnalist ? – e ca și cucul care iese la 18.30 și zice ceva, face un scandal, de fiecare dată pe altă temă”, a adăugat Ponta.
Președintele Băsescu a declarat, joi, că că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta și se va pronunța în cursul după-amiezii, menționând că cel mai important punct, independența justiției, „s-a prăbușit ieri” și acest lucru îl face să se îndrepte spre denunțarea acestui pact.
Tot atunci, președintele a declarat că nu îl mai „girează” pe premierul Victor Ponta, pentru că „a încălcat grav” pactul de coabitare și „s-a băgat cu bocancii în justiție”.
Luni, președintele a declarat că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiție și stat de drept, adăugând că a decis declanșarea, marți, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.