Ponta anunță că va fi externat, dar își reia activitatea în 28 de zile



Premierul Ponta a anunțat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar își va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere președintelui Iohannis să îi încredințeze vicepremierului Oprea atribuțiile de prim-ministru în acest interval, informează Mediafax.Premierul Victor Ponta va fi externat duminică din spitalul din Istanbul, unde a fost operat la genunchi în urma unei accidentări la un meci de baschet, au declarat anterior agenției MEDIAFAX surse oficiale. Externarea a fost decisă în urma unei noi consultații efectuate, duminică dimineața, de către medicii turci, care i-au recomandat însă și consultații periodice, au arătat sursele citate.Potrivit acestora, premierul Ponta va anunța, în cursul zilei de duminică, dacă va reveni în țară după externare și va efectua la București aceste consultații.Anterior operației, Ponta estima că va reveni în țară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv. Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceștia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile și i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.



Recomandări

Medicul rezident din Câmpulung Moldovenesc Roxana Dirică, bolnavă de cancer, va avea duminică prima întâlnire cu echipa medicală din Israel