Soluție rapidă

Polițistul care a cerut șpagă unui șofer a scăpat de pușcărie după ce și-a recunoscut fapta



Procesul agentului de poliție Ovidiu Drăgoi s-a terminat doar după câteva termene de judecată. Trimis în fața instanței pentru luare de mită, polițistul și-a recunoscut fapta, iar acest amănunt i-a adus o pedeapsă mai blândă. Mai exact, Ovidiu Drăgoi a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, dar nu va sta la pușcărie nici o zi, și asta pentru că judecătorii au decis să suspende executarea pedepsei. Totuși, soluția pronunțată ieri de Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi atacată la instanțele superioare.
Agentul Ovidiu Drăgoi a fost dat pe mâna instanțelor de judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, după ce în luna februarie a acestui an a fost prins în flagrant la scurt timp după ce a primit șpagă de la un șofer care a trecut cu mașina pe culoarea roșie a semaforului.
„A făcut presiuni asupra contravenientului, în scopul obținerii pentru sine a unui folos material, acceptând de la acesta, la data de 20.02.2012, suma de 300 de lei pentru faptul că nu a inițiat procedura sancționării contravenționale”, au arătat procurorii suceveni.
Toată povestea, se arată în actul de sesizare a instanței de judecată, a început în dimineața zilei de 12 februarie, când Ovidiu Drăgoi, aflat de serviciu în acea noapte, a observat în intersecția semaforizată Traian Vuia – Calea Unirii un autoturism Peugeot Boxer, care a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Agentul Drăgoi a tras mașina respectivă pe dreapta, iar șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat din Botoșani, angajat al unei societăți de panificație din județul vecin.
Polițistul i-a luat numărul de telefon, i-a dat un beep să se asigure că e numărul corect și i-a spus că o să-l caute peste câteva zile, după ce în prealabil l-a întrebat pe șoferul din Botoșani ce program are și când mai trebuie să vină să livreze marfă în Suceava.
Nu a trecut o zi, iar botoșăneanul a primit un sms de la polițistul Drăgoi, prin care acesta îl anunța că se vor întâlni peste trei zile.
A doua zi dimineață, în zona centrală a municipiului Suceava, șoferul din Botoșani a fost oprit de agentul Drăgoi, care îl aștepta, știindu-i deja programul. „N-o fă pe-a prostul… vezi ce faci… te orientezi până miercuri, dacă nu, te tragem pe dreapta”, i-ar fi spus polițistul.
În cele din urmă, șoferul l-a reclamat pe polițist, iar oamenii legii i-au organizat un flagrant.



Recomandări

Sume mari în dolari și euro, confiscate din spațiul de odihnă al șoferilor unui autocar verificat în Vama Siret

Sume mari în dolari și euro, confiscate din spațiul de odihnă al șoferilor unui autocar verificat în Vama Siret
Sume mari în dolari și euro, confiscate din spațiul de odihnă al șoferilor unui autocar verificat în Vama Siret

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției