Polițiștii suceveni au organizat, în zilele de 20 și 21 noiembrie, o nouă acțiune de informare și responsabilizare a conducătorilor de căruțe, acestora fiindu-le împărțite plăcuțe și veste reflectorizante. Acțiunea a fost organizată în condițiile în care joia trecută, după lăsarea întunericului, au avut loc două accidente rutiere grave care au avut în prim plan căruțe care circulau pe drumuri publice fără a fi semnalizate corespunzător. Atelajele hipo au fost lovite de autoturisme ale căror șoferi au văzut prea târziu căruțele nesemnalizate din fața lor. În cazul ambelor accidente a rezultat rănirea gravă a unei persoane, într-un caz fiind vorba de pasagera din mașină, iar în altul de căruțaș.
În încercarea de a preveni astfel de evenimente rutiere, polițiștii de prevenire și polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni de informare și responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo identificați pe DN 17, pe DN 29 A, dar și pe drumurile comunale adiacente, pe raza localităților Mitocu Dragomirnei, Adâncata și Zvoriștea.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a declarat:
”Peste 50 de conducători de atelaje hipo au fost instruiți cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere. Au fost montate 43 de plăcuțe reflectorizante, au fost distribuite veste reflectorizante și materiale de informare cu conținut educativ”.
Polițiștii vor continua astfel de acțiuni, în această perioadă, până la căderea ninsorilor, pe drumurile publice circulând încă multe căruțe folosite la transportul culturile agricole.
Regulile minime pe care ar trebui să le respecte căruțașii sunt următoarele: să folosească în mod obligatoriu veste reflectorizante și elemente fluorescent –reflectorizante pe atelajele hipo, vehiculele să fie conduse pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, să se asigure la schimbarea direcției de mers și să semnalizeze virajul cu brațul, să nu transporte persoane în picioare. Conform actualei legislații, căruțele nu au ce căuta pe drumurile național-europene.





