Polițiștii au găsit miercuri, pe raza orașului Gura Humorului, mașina dispărută cu tot cu șofer în timp ce proprietarul culegea ciuperci.
Cu această ocazie, polițiștii au stabilit și faptul că persoana vătămată, Loredan P., din județul Iași, a indicat inițial eronat numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Autoturismul a fost lăsat în custodia proprietarului până la finalizarea cercetărilor. Acesta și-a retras plângerea formulată în cauză, dosarul urmând a fi soluționat procedural.
Acum două zile, în jurul orei 22.00, Loredan P. a reclamat la Postul de Poliție Vama că mașina personală cu care a venit împreună cu familia la cules ciuperci din pădurea din zonă a dispărut cu tot cu șofer, o cunoștință pe care a rugat-o să-i conducă mașina, întrucât reclamantul nu are permis de conducere.
Loredan M. a explicat că au ajuns cu mașina la Vama în jurul orei 13.00, iar el și familia sa au intrat în pădure, după ciuperci, iar șoferul și mașina reclamantului au rămas la liziera păduri, urmând să îi aștepte în acel loc.
După cinci ore, Loredan P. și ceilalți membri ai familiei sale s-au întors din pădure, la locul stabilit, însă nici urmă de mașină și de șofer.
Reclamantul a spus că l-a contactat telefonic pe bărbatul căruia i-a încredințat mașina, un anume Ion M., tot din județul Iași, însă acesta avea telefonul închis.