Cheltuielile publice viitoare, care vor fi tot mai mari, vor impune și venituri publice tot mai mari, iar România nu își va permite să rămână statul UE cu cel mai mic venit public, a declarat, marți, în fața plenului reunit al celor două Camere, ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea. „România este statul din UE care are cele mai mici venituri publice. 32,8% din PIB – atâta sunt resursele națiunii noastre. Foarte puține comparativ cu toate celelalte state. Bulgaria are 40%, celelalte state membre au peste 41%, iar statele nordice până la 55%, dacă e să vorbim despre nivel de taxare”, a precizat Pogea, la dezbaterea OUG privind rectificarea bugetară pe 2009.
El a spus că, în viitor, cheltuielile publice tot mai mari vor impune creșterea veniturilor publice.
„Eu ridic problema în fața dumneavoastră, în plenul Parlamentului, și vreau să fie un semnal că nevoia de cheltuieli publice viitoare tot mai mari și obiectivele pe care trebuie să le îndeplinim, la nivel de investiții, impun venituri publice tot mai mari. România nu-și va putea permite în viitor să stea la acest nivel de 32,9% venituri publice”, a conchis Pogea.