În toate regiunile țării, inclusiv în județul Suceava, se vor înregistra, în intervalul sâmbătă, ora 9.00 – duminică, ora 21.00, averse de ploaie, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, potrivit unei informări emise vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În sud și în zonele de deal și de munte, cantitățile de apă vor depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat și, izolat, 30 de litri pe metru pătrat, se precizează în informare.
Sâmbătă vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și vor fi averse, însoțite de descărcări electrice, pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, unde cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp, mai ales în zonele deluroase și montane din aceste regiuni. Vor fi condiții de grindină. În nord-vestul și centrul țării doar local vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va avea intensificări îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 și 12 grade.
La munte
Vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și pe arii extinse vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși izolat 25 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de ziua precedentă.
Duminică vremea se va menține în general instabilă. Mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice. Izolat, îndeosebi la munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta unele intensificări în Dobrogea, dar și în celelalte regiuni în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 11…12 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei până la 21 de grade în sud-est. Temperaturile minime se vor situa între 5 și 12 grade.
La munte
Vremea se va menține în general instabilă. Mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări în special în timpul ploilor. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua anterioară.
Avertizare de vreme rea
Ploi în averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, astăzi și mâine






