Ședința de plen a Senatului a fost suspendată, luni, după ce PDL a cerut dezbatea cu prioritate a legii asistenței sociale iar opoziția a cerut o pauză de consultări de cinci minute, care a durat de fapt o oră, la finalul căreia nu mai era cvorum de lucru.
Pentru prima dată în această sesiune parlamentară, senatorii aparținând arcului guvernamental erau, la începutul plenului, în număr mai mare decât cei ai PSD și PNL.
Din cei 111 senatori care își înregistraseră prezența, 60 aparțineau PDL, UNPR și UDMR.
PDL a încercat să profite de situație și a solicitat, prin Toader Mocanu, modificarea ordinii de zi, astfel încât legea asistenței sociale, aflată la punctul 19, să fie trecută la punctul trei al dezbaterilor.
Liderii celor două grupuri ale opoziției, Ilie Sârbu și Puiu Hașotti, au protestat, argumentând că PDL nu a făcut o astfel de solicitare la Biroul Permanent dinaintea plenului, în care se stabilește ordinea de zi.
Sârbu a mai spus că la negocierile purtate de liderii celor cinci grupuri din Senat nu s-a degajat o înțelegere pentru dezbaterea cu prioritate a legii asistenței sociale și a solicitat o pauză de consultări de cinci minute.
Cele cinci minute s-au transformat într-o oră, în acest timp majoritatea senatorilor PSD părăsind sala de plen.
Cu jumătate de oră înainte de expirarea programului de dezbateri, liderul senatorilor PSD a revenit, afirmând că negocierile nu au dus la niciun rezultat, solicitând prin urmare prelungirea pauzei inițiale de cinci minute.
În aceste condiții și pentru că în sală nu mai erau suficienți senatori pentru întrunirea cvorumului, președintele de ședință, Ioan Chelaru, a anunțat suspendarea plenului dedicat dezbaterilor legislative.