Pieton ce traversa neregulamentar, accidentat de un șofer care a plecat de la locul faptei

Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ce conducea marți, în jurul orei 16.00, un autoturism pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, a accidentat un localnic de 49 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure.După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, însă la ora 16.19 a sesizat poliția prin 112, menționând că a fost implicat într-un accident de circulație.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, se precizează în comunicatul poliției.În aceeași zi, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea un autoturism pe bdul Bucovina din orașul Gura Humorului, un bărbat de 42 de ani, din localitate, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și l-a acroșat și accidentat pe un bărbat de 86 de ani, localnic, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte