Peste jumătate din dascălii constănțeni au confirmat deja participarea la grevă,susțin sindicaliștii



Peste 13.000 de elevi din Constanța trebuie să susțină tezele cu subiect unic, iar potrivit liderilor Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța circa 4.500 din cele peste 8.000 de cadre didactice din județ au confirmat deja participarea la grevă. Potrivit liderului Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, Ioana Purcărea, aproximativ 4.500 de cadre didactice din tot județul au confirmat deja participarea la greva generală care începe în 5 mai.
Ea a precizat că dascălii vor merge în unitățile de învățământ, dar că nu vor desfășura activități didactice, iar profesorii direct implicați în desfășurarea tezei unice vor refuza susținerea probei.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Petrică Miu, susține însă că Teza unică la limba și literatura română se va desfășura în condiții normale în județul Constanța.
„Am văzut care este atitudinea profesorilor în unele unități de învățământ. Doar câte doi-trei sunt pentru grevă”, a afirmat Petrică Miu.
Peste 13.000 de elevi constănțeni trebuie să susțină, în zilele de 5, 13 și 21 mai, tezele cu subiect unic.
Greva generală va începe marți și se va derula în toate zilele în care sunt teze cu subiect unic.
Liderii federațiilor din Educație vor decide în 11 mai, dacă vor boicota și cea de-a doua teză cu subiect unic programată pentru 13 mai, astfel cum au anunțat, joi, decizia urmând să fie luată în baza analizării grevei din 5 mai și a reacției Guvernului.
Tot joi, liderii sindicali din învățământ au anunțat că nu mai susțin Strategia pentru Educație și Cercetare asumată de federațiile sindicale prin acordul din 24 octombrie 2008.
Guvernul a aprobat, marți, ordonanța de urgență prin care se propune prelungirea până la finalul anului a actelor normative în vigoare privind salarizarea în sectorul bugetar, procedură care, în lipsa unei alte decizii, reprezintă practic o înghețare a salariilor în sistemul bugetar, la nivelul actual, până la 31 decembrie 2009.
Toți sindicaliștii din educație s-au declarat nemulțumiți de rectificarea negativă a bugetului Ministerului Educației.