Mai mulți ca anul trecut

Peste 5.700 de vizitatori în Cetatea de Scaun a Sucevei la Festivalul Internațional Bucovina Rock Castle

Peste 5.700 de participanți la Festivalul Internațional Bucovina Rock Castle

Cetatea de Scaun a Sucevei a înregistrat, cu prilejul desfășurării celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional Bucovina Rock Castle, un număr de 5.767 de vizitatori, cu circa 400 mai mulți față de ediția precedentă a festivalului.
Cea de-a III-a ediție a festivalului de rock de la Suceava, care s-a desfășurat în intervalul 22-25 august în șanțul de apărare al cetății, a reunit 24 de trupe din șase țări ale Europei: România, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Grecia și Macedonia.
Festivalul organizat de Consiliul Județean (CJ) Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale a înregistrat numai în prima zi un număr de 1.355 de spectatori, de trei ori mai mult decât la ediția anterioară.
Impresionantă a fost și tabăra de corturi de pe platou, care (tot în prima zi a festivalului) cuprindea 260 de corturi amplasate de tinerii care au venit astfel echipați pentru a rămâne câteva zile cât mai aproape de locul de desfășurare a concertelor.
În acest an, festivalul de rock de la Suceava s-a remarcat și printr-o serie de noutăți. Este vorba de imnul ediției, piesa „Dojana”, a trupei timișorene DorDeDuh (trupă căreia CJ Suceava i-a acordat un premiu special) și de apreciata inițiativă a organizatorilor de a le oferi tuturor trupelor participante DVD-ul cu înregistrarea evoluției pe scenă și cu fotografiile din concert.
Directorul festivalului, Andi Drăgușanul (trupa Toy Machines), a subliniat faptul că avem de-a face cu „un festival care nu a fost gândit pe profit, ci este o manifestare artistică pentru generația tânără”.

Recomandări

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie