Ancheta privind înșelăciunile comise de o fostă casieră a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava, aflată în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, se dovedește a fi foarte complexă, numărul părților vătămate identificate ajungând la aproximativ 500. Sunt membri ai CARP Suceava, cei mai mulți din comuna Dărmănești, dar nu numai, care s-au trezit datori în urma unor împrumuturi pe care nu le-au făcut ori care au aflat că economiile lor din fondurile depuse la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au dispărut peste noapte.
Prejudiciul din dosar este și el foarte mare. Astfel, după inventarierea a 120 dintre plângeri, a fost calculat un prejudiciu de aproape 333.000 de lei.
Ancheta polițiștilor o vizează deocamdată doar pe Elena Ladaniuc, în vârstă de 64 de ani, care a fost casieră a CARP Suceava și a răspuns de comuna Dărmănești.
Păgubiții au aflat că poți fi victimă și atunci când primești chitanță
Ca mod de operare, femeia, care se bucura de încrederea membrilor CARP, ar fi făcut împrumuturi în numele pensionarilor, după ce aceștia i-au pus la dispoziție carnetele de membru și cupoanele de pensie, ar fi retras sume depuse de aceștia de-a rândul anilor în contul cotizațiilor, în timp ce în alte cazuri ar fi ridicat de la păgubiți ratele pentru împrumuturi reale, însă sumele nu au mai ajuns în casieria CARP. Practic, femeia strângea bani de la membri, însă nu îi mai depunea în casierie, și câștiga încrederea oamenilor în condițiile în care le emitea chitanțe. Păgubiții au aflat însă că în ziua de astăzi poți fi victimă și cu chitanța în mână.
Anchetatorii încă așteaptă finalizarea unui control intern la CARP Suceava
Ancheta poliției se face în momentul de față pentru infracțiunile de „înșelăciune” și „ fals”, însă conform unor surse cercetările vor fi extinse și pentru comiterea infracțiunii de „delapidare”.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava are în desfășurare în momentul de față un control intern, care constă în analizarea fiecărui dosar în parte, în vederea calculării unui prejudiciu exact. Deși neregulile au fost descoperite încă din luna august a anului trecut, acest control intern nu a fost încă finalizat.
Cezar Telescu, președintele CARP Suceava, a dat asigurări că membrii păgubiți nu vor suporta din propriul buzunar golurile imense din gestiune.
Despre femeia de 64 de ani se știe doar că este bolnavă, sub tratament, și declară că a cheltuit cea mai mare parte a prejudiciului.
Putea femeia să facă o asemenea fraudă de una singură?
O altă problemă care nu poate fi ocolită în acest dosar este legată de cum ar fi putut această femeie să facă atât de multe falsuri și să ridice bani în numele unor membri, chiar și cu documentele acestora, de una singură, fără a avea măcar un complice din interiorul CARP Suceava. Este o întrebare la care polițiștii anchetatori și procurorul de caz vor încerca să răspundă pe parcursul anchetei.
Îi ademenea pe oameni cu cadouri de 50 de lei
Reporterii Monitorul de Suceava au stat de vorbă în vara anului trecut cu mai mulți păgubiți.
Elena Reboșapcă, de exemplu, s-a trezit cu un împrumut de 10.000 de lei, făcut în baza cuponului ei de pensie.
„Eu am avut un împrumut pe care l-am terminat în iunie 2015. Ea ( n.r. – Elena Ladaniuc) a venit pe 4 august (n.r. 2015) la mine și mi-a dat un cadou de 50 de lei, pentru că am fost foarte promptă în a plăti rata anterioară și mi-a cerut un cupon. Ei, cu acel cupon a făcut un împrumut de 10.000 de lei pe numele meu”, povestea păgubita.
O altă păgubită, Ionela Roșca, a povestit că și ea și soțul ei au făcut împrumuturi la CARP Suceava, iar spre sfârșitul anului 2015 ar fi trebuit să termine de achitat ratele.
Numai că, în vara lui 2015 au aflat că banii pe care i-au dat Elenei Ladaniuc, pentru rate, nu au mai ajuns la CARP Suceava, și s-au trezit acasă cu somații de plată. O altă femeie din Dărmănești a povestit că soțul ei decedat figura și el cu un împrumut la CARP Suceava.
Dimitrie Lazaniuc, un alt sătean din Dărmănești, apărea cu datorii de 6.000 de lei la CARP Suceava, după un împrumut cu doi giranți pe care spune că nu îi cunoaște și cu o semnătură falsificată. Aceeași poveste și în cazul lui Constantin Mateiuc: „Am avut 5.000 de lei fondul meu și acum mai am 1.000 de lei, 4.000 s-au dus, împrumutați pe giranți falși”, povestea bărbatul în momentul în care fraudele au ieșit la iveală.





