Actele la control

Peste 500 de autovehicule au fost verificate de polițiști în decurs de numai trei zile

Suceava a fost unul din cele 11 județe la nivel național în care s-au derulat acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului de persoane și mărfuri. În zilele de 3, 4 și 5 martie, pe șoselele din județ au fost oprite pentru control peste 500 de mijloace de transport în timpul celor 51 de acțiuni și 26 de filtre gândite de polițiști.
Cu acest prilej s-au constatat 17 infracțiuni, dintre care 13 în flagrant delict, și au fost aplicate 315 sancțiuni contravenționale, în valoare de 112.475 de lei.
Acțiunea s-a derulat în județele limitrofe cu statele non-UE, respectiv Satu Mare, Maramureș, Suceava, Tulcea, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș, și în afara autovehiculelor a mai cuprins și controale în trenurile, respectiv navele de călători.
„Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt priorități ale Poliției Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități de prevenire și combatere, fiind reținute 16 permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare. Începând de săptămâna trecută, din ordinul ministrului Afacerilor Interne, domnul Petre Tobă, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează la nivel național, pentru atingerea obiectivului principal al anului 2016 – siguranța cetățeanului”, a arătat comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Recomandări

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Un microbuz umplut până la refuz cu bunuri aduse din Italia, în valoare de aproape 75.000 de euro, tras pe dreapta la Sadova

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte