Sărbătoare

Peste 250 de polițiști și nouă radare, în weekend, la manifestările care au loc în 40 de localități

Peste 250 de polițiști vor fi angrenați, sâmbătă și duminică, în acțiuni de asigurare a ordinii la manifestările religioase, culturale sau artistice care vor avea loc în 40 de localități din județ cu ocazia sărbătorii religioase Nașterea Maicii Domnului. Acțiunea poliției are o importantă componentă de prevenire a accidentelor rutiere, urmând a se acționa cu nouă autospecialecu radare. Controalele cu radar se vor desfășura pe principalele drumuri naționale și europene din județ.
În ceea ce privește asigurarea ordinii și liniștii publice, polițiștii vor acționa împreună cu jandarmii.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, a declarat:
“Polițiștii vor desfășura acțiuni punctuale și de patrulare cu precădere în zona lăcașelor de cult, dar și a zonelor de agrement, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, identificarea și monitorizarea persoanelor cu un comportament antisocial, cerșetori sau hoți din buzunare. De asemenea se va interveni pentru prevenirea oricăror incidente ce pot tulbura ordinea și liniștea publică. Polițiștii vor acționa atât în uniforma de serviciu, cât și în ținută civilă, în special în zonele cu aglomerare de persoane”.
Polițiștii au ținut să atragă atenția sucevenilor cu privire la protejarea bunurilor și bagajelor pe care le au asupra lor, având în vedere că la manifestările aglomerate apar adesea și hoți.
Printre manifestările care vor avea loc la acest sfârșit de săptămână se numără Zilele orașului Broșteni, Zilele comunei Sadova, Zilele orașului Milișăuți, Festivalul Verzei de la Milișăuți și Răscolul Stânii în comuna Ciocănești.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar