Acțiune poliție

Peste 15.000 de petarde confiscate de la un bărbat, în zona Bazarului

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Suceava, s-a ales cu dosar penal și cu peste 15.000 de petarde confiscate. El a fost controlat de o patrulă de la Poliția municipiului Suceava, în timp ce transporta marfa într-un bagaj, pe Calea Unirii din Suceava, în zona Bazarului.
Frank B., bărbatul de 42 de ani, nu avea documente de proveniență a mărfii și nu era autorizat pentru un astfel de comerț, interzis de altfel în această perioadă.
În bagajul acestuia se aflau 15.600 de petarde, categoria a II-a.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „Deținerea, transportul, folosirea sau orice operațiune cu materiale pirotehnice fără drept”.
În perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, polițiștii suceveni pun în aplicare Planul de Acțiune „Foc de Artificii”, aflat în derulare la nivelul Poliției Române.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Parfumuri și obiecte de îmbrăcăminte de firmă, posibil contrafăcute, găsite în bagajele unui bărbat din Azerbaidjan

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile