Persoane autoevacuate după ce un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente

Incendiul de la Hura Humorului
Incendiul de la Hura Humorului

Un număr de 10 persoane s-au autoevacuat în după-amiaza zilei de marți după ce un incendiu a cuprins acoperișul unei clădiri unde sunt 13 apartamente. Este vorba de o clădire cu un etaj situată în Gura Humorului. Pentru stingerea incendiului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor, dar și un echipaj SMURD. În momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului, flăcările se manifestau pe circa 60 metri pătrați, astfel încât salvatorii au dat deoparte acoperișul pentru a putea lichida toate focarele.

Incendiul de la Gura Humorului
Incendiul de la Gura Humorului
Incendiul de la Hura Humorului
Incendiul de la Hura Humorului

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări