Frătăuții Vechi

Permis de conducere italian falsificat, depistat de polițiștii rădăuțeni

Un clujean s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat, la finele săptămânii trecute, cu un permis de conducere falsificat, de un echipaj de la Poliția municipiului Rădăuți.
Sâmbăta trecută, în jurul orelor prânzului, un echipaj de la Poliția Rutieră Rădăuți a oprit pentru verificare, pe raza comunei Frătăuții Vechi, un autoturism marca Ford, înmatriculat în Italia, condus de Constantin Mihailescu, în vârstă de 52 de ani, din comuna Satu Mare, județul Cluj. În momentul când șoferul mașinii a prezentat permisul de conducere eliberat de autoritățile italiene, agentul-șef principal Dorin Matei a observat că ceva nu este în regulă, condiții în care a solicitat verificarea documentului. Suspiciunile agentului au fost confirmate câteva minute mai târziu, când i s-a comunicat că nu există nici un permis eliberat pe acel nume, deci era falsificat. Astfel că clujeanul s-a ales cu dosar penal sub acuzațiile de conducere fără permis, fals și uz de fals.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile