Percheziții la Vatra Dornei, la casele a doi suspecți de contrabandă cu țigări

Țigări de contrabandă
Țigări de contrabandă

Miercuri, polițiști din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei au efectuat două percheziții domiciliare la imobile în care locuiesc doi tineride 29 ani și 23 ani, ambii din comuna Panaci, suspecți în comiterea unor acte de contrabandă cu țigări, și la garajul unei rude, folosit de cei doi, fiind găsite 1.428 pachete de țigări cu timbru de Ucraina, în valoare de 17.136 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, colectare, transport, preluare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă”, se precizează în comunicatul poliției.
Suspecții au fost reținuți pentru 24 ore, urmând ca joi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunere de arestare preventivă.
Cei doi au fost introduși în arestul IPJ Suceava.

Recomandări

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”