Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu echipaje de Intervenție Rapidă ale Poliției Suceava, fac șase percheziții domiciliare în localități ale județului Suceava, în cazul unei grupări de hoți de mașini noi de lux, din țară și din străinătate.
Potrivit unor surse din Poliția Județeană Suceava, monitorizarea unei grupări care fura mașini noi de lux din țară și străinătate, pe care le vindeau apoi, a fost începută din luna februarie, iar în prezent sunt vizate șapte mașini de lux care au fost furate, fiind deja identificate trei autoturisme BMW X6.
Totodată, au fost ridicate de la domiciliul suspecților bunuri și înscrisuri care vor fi folosite în anchetă, iar două persoane au fost duse deja la audieri, dosarul fiind instrumentat de Parchetul Judecătoriei Suceava.
Perchezițiile continuă și în cursul serii, urmând ca toți suspecții să fie duși la audieri, a precizat sursa citată.