Pensiile speciale vor fi recalculate, pe baza contribuției beneficiarilor la sistemul public



Pensiile speciale vor fi recalculate prin noua lege a pensiilor, pe baza contribuției persoanelor beneficiare la sistemul public de pensii, a declarat, marți, la Guvern, consilierul pe probleme sociale al premierului, Mihai Șeitan.
El a arătat că procedura a fost deja discutată în Guvern, iar recalcularea va viza aproximativ 200.000 persoane care beneficiază în prezent de legi speciale.
„În momentul în care intră legea nouă, eu spun: «Banii care îi aveți acum nu mă interesează, vă recalculez pensia ca și cum ați ieși acum și voi, ținând cont de ce salarii ați avut» și le dau cât iese. Dacă au avut 80 de milioane (lei vechi-n.r.) și le iese 30, o să ia 30. Le recalculăm ca și când ar fi în sistemul public”, a spus Șeitan.
Consilierul a apreciat astfel că pensiile speciale ar putea fi reduse, prin recalculare, la o treime din valoarea actuală.