Competiție

„Pe meridianele lumii”

La clubul Filialei județene Suceava, a Asociației Nevăzătorilor din România, s-a desfășurat, sâmbătă, 29 septembrie, concursul național de cultură generală „Pe meridianele lumii” (faza pe filială). Întrebările adresate concurenților au fost din mai multe domenii: geografie, istorie, literatură, muzică ușoară românească, sport.
Juriul, format din Grigore Baran, președintele filialei nevăzătorilor din Suceava, Valer Mureșan și Adina Pădurariu, a desemnat, la finalul concursului, patru câștigători.
Locul I i-a revenit Alinei Asavoaie, care a primit un premiu în valoare de 200 lei, locul II a fost obținut de Petrică Pandelea (150 lei), premiul al III-lea – Camelia Barariu (100 lei) și o mențiune – Marinica Zaiceanu (50 lei).
Tot sâmbătă, s-a desfășurat la Suceava concursul „Imaginea ta contează”, competiție care se află la început de drum și în care sun jurizate la creațiile spontane ale competitorilor nevăzători. Pe locul I s-a clasat Paula Baran, care a primit din partea organizatorilor un premiu în valoare de 80 lei. Concurenții de pe locurile II, III, IV și V vor primi premii în obiecte.

Recomandări

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur