Iubiți credincioși
Minunea Învierii Domnului este necuprinsă de mintea noastră omenească; bucuria Învierii este netâlcuită; credința noastră în Învierea Domnului este neclintită; Învierea Domnului este taina și lucrarea lui Dumnezeu prin care Hristos Domnul „ne-a trecut din moarte la viață și de pe pământ la cer”, la o altă viață, la viața cea veșnică.
Noi creștinii ne trăim viața pământească, clipă de clipă „așteptând învierea morților și viața veacului ce va să fie” așa cum mărturisim în Simbolul Credinței. Acest adevăr îl trăim, în viața noastră pământească, prin credință „nu prin vedere” (II Cor. 5, 7), privind viața veacului ce va să fie „ca prin oglindă”, cum scrie și Apostolul Pavel „iar atunci, la Înviere, „față către față; acum cunoaștem în parte, dar atunci vom cunoaște pe deplin” (I Cor. 13, 12). Prin botez ne-am făcut asemenea cu Mântuitorul (Rom. 6, 3-4) în moartea Lui ca să putem ajunge la învierea cea din morți” (Filip. 3, 10-11).
Dreptmăritori creștini
Credința în viața după moartea trupului a stăpânit inimile oamenilor de-a lungul veacurilor și va stăpâni în veci.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a încredințat pe poporul ales de minunea învierii prin învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului de către prorocul Ilie; prin vedenia cu oasele înviate amintită în cartea prorocului Iezechiel (37, 3-14).
În Noul Testament, Mântuitorul ne încredințează de minunea învierii prin minunile binecunoscute de noi toți cei care cercetăm casa lui Dumnezeu, sfânta biserică. Astfel amintim învierea fiului văduvei din Nain, învierea fiicei lui Iair, învierea lui Lazăr, mort de patru zile, iar Învierea Mântuitorului plinește desăvârșit adevărul învierii noastre.
Credința neclintită în învierea noastră a dat putere sfinților mucenici în mărturisirea credinței creștine și credincioșilor nevoitori întru trăirea vieții în sfințenie, îndurând multe primejdii și suferințe, murind față de păcat în fiecare zi (I Cor. 15, 30-32).
Orice om cu mintea sănătoasă se poate întreba: dacă viața pământească a omului se sfârșește la marginea mormântului, atunci ea nu merită să fie trăită în truda muncii. Operele de artă și cultură realizate de om, aici pe pământ, mărturisesc credința omului în continuarea vieții lui dincolo de mormânt, în Împărăția cerurilor.
Mântuitorul ne-a încredințat de învierea morților și prin cuvintele Sale: „M-am pogorât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Și aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toți pe care Mi i-a dat să nu pierd pe niciunul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 38-39); „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
De-a lungul veacurilor au fost, sunt și astăzi oameni care nu cred sau se îndoiesc de învierea morților, de viața de dincolo de mormânt. Aceasta se datorează faptului că ei se îndoiesc sau nu cred în minunea Învierii lui Hristos, fapt de care s-au încredințat Sfinții Apostoli, Toma și toți cei de bună credință din vremea Mântuitorului dar și după Înălțarea Sa la cer.
Cuvintele Mântuitorului adresate Apostolului Toma, „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29), ne învață două lucruri: pe de-o parte, credința în Dumnezeu, în cuvintele și faptele Lui fericesc pe om. Pe Dumnezeu și faptele Lui le înțelegem numai prin credință și foarte puțin cu mintea noastră mărginită. Pe de altă parte credința este puterea și darul lui Dumnezeu iar această putere face parte din chipul lui Dumnezeu în om. Acest dar trebuie să-l sporim prin harul lui Dumnezeu și faptele noastre cele bune, fără de care nu ne putem mântui.
Celor care nu cred în adevărul Învierii Mântuitorului și al învierii noastre, le răspunde Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Corinteni: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Cor. 15, 14). „Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii” (15, 19); „Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Treziți-vă cum se cuvine și nu păcătuiți…” (15, 33-34).
Sfântul Apostol Pavel, cu înțelepciunea, răbdarea și dragostea creștinească dată lui de Dumnezeu, lămurește pe cei îndoielnici și neîncrezători în învierea morților folosind cuvinte și pilde pe înțelesul tuturor, folosind în același timp și cuvinte mustrătoare, chiar aspre, ca un adevărat părinte duhovnicesc: „Dar va zice cineva: Cum înviază morții? Și cu ce trup au să vină? Nebun ce ești! Tu ce semeni nu dă viață, dacă nu va fi murit. Și ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, și fiecărei semințe un trup al său. Nu toate trupurile sunt același trup, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești; alta este strălucirea soarelui și alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebește în strălucire. Așa este și învierea morților: se seamănă (trupul) întru stricăciune și înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc, dacă este trup firesc este și trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 35-44).
Sfântul Apostol Pavel scrie mai departe un cuvânt de o rară frumusețe duhovnicească: „Și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul celui ceresc” (I Cor. 15, 49), întărindu-ne astfel în credința și nădejdea învierii, în strădania trăirii noastre cu adevărat creștinește, împărtășindu-ne din bucuria credinței în învierea morților.
Acest chip ceresc al trupului nostru pământesc este chipul vieții de sfințenie pe care-l vom primi după înviere, în viața veacului ce va să fie, în Împărăția lui Dumnezeu. Acest chip este înfățișat, pe cât este cu putință, meșterului iconar, în sfintele icoane ale credinței noastre ortodoxe. Aceste chipuri zugrăvite în sfintele icoane cu încărcătura și mesajul lor duhovnicesc, adică îndemnul la viața de sfințenie, vor acum să le scoată din școală cei care nu cred, nici în învierea morților, nici în Învierea Domnului și nici în Dumnezeu. Ei, cei puțini la număr, vor să săvârșească acest lucru nelegiuit neținând seama de credința majorității elevilor care se închină înaintea icoanelor, de credința noastră strămoșească, credința majorității poporului nostru; aceștia sunt apostații și materialiștii acestui veac.
Iubiți fii duhovnicești.
Trăim într-o lume a globalizării; globalizarea, spun cei care cunosc foarte bine programul economic al globalizării, înseamnă practic îmbogațirea peste orice limită a unui foarte mic număr de oameni și sărăcirea economico-materială a majorității oamenilor, sărăcire până sub limita existenței omului. Pe plan religios, globalizarea înseamnă un sincretism (religios), adică o amestecare într-un tot a tuturor credințelor religioase; globalizarea „uniformizează culturi și identități diferite pentru profitul economic și strategic global. În toate acestea credința noastră ortodoxă va avea cel mai mult de pierdut și suferit.
Oamenii care au construit acest „tăvălug” al globalizării au refuzat să scrie în Constituția Uniunii Europene numele lui Dumnezeu, au refuzat să recunoască rădăcinile creștine ale culturii și civilizației europene, spun pe scurt și răspicat: au întors spatele lui Dumnezeu.
Ceea ce neliniștește cel mai mult pe oameni, indiferent de credința lor, este tentația, încercarea, planul de a făuri comunitatea umană fără Dumnezeu” așa cum s-a încercat în comunismul sovietic.
Această situație economică și religioasă în care ne aflăm ne îndatorează, ne obligă la rugăciune mai multă și strădanie sporită în trăirea și mărturisirea credinței noastre în duhul dragostei și al păcii, după cum povățuiește și Sfântul Apostol Pavel: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în pace cu toți oamenii” (Rom. 12, 18), silindu-ne cu toate puterile noastre sufletești ca „numele lui Dumnezeu să nu fie hulit din pricina noastră” (Rom. 2, 24). Acest îndemn era adresat creștinilor din vremea sa care trăiau în mijlocul unei lumi asemănătoare celei din vremea noastră, lipsită de credință, apostată, vrăjmașă sau indiferentă față de credința creștină și nu numai.
În sincretismul religios promovat de globalizare dispar valorile creștine din domeniul culturii, artei, istoriei.
Scoaterea icoanelor și a religiei din școală îl lipsește pe tânărul școlar, cetățeanul major de mâine al țării, de minimul de cunoștințe cu ajutorul cărora poate să înțeleagă și să păstreze valorile religioase, culturale, literare și artistice, istoria Neamului nostru românesc și nu numai ale noastre, ci ale tuturor popoarelor, valori care au ca izvor de inspirație religia, credința, pentru noi, credința ortodoxă. Sfintele icoane au ca mesaj valoarea sfințeniei și demnității omului.
Aflați în fața tăvălugului globalizării, să nu ne împuținăm sufletește ci să luăm aminte la cuvintele mângâietoare ale Mântuitorului: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), ale Sfântului Apostol Pavel care ne vin în ajutor: „Prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu” (F. Ap. 14, 22), știind că: „Hristos, Cel ce a murit, și mai ales Cel ce a înviat, Care este de-a dreapta lui Dumnezeu… mijlocește pentru noi… ”, că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu… Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (Rom. 8, 28, 34-35).
Cu aceste încredințări sfinte să ne trăim viața creștinește, clipă de clipă, zi de zi întru bucuria Învierii Domnului care „ne-a trecut din moarte la viață și de pe pământ la cer”.
Rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paști să o trăiți cu pace, sănătate și întru bucuria mântuirii.
Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,
† Pimen
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
