Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, care implementează, din luna mai 2011, în parteneriat cu Biblioteca Științifică Universală Regională „M. Ivasiuc” Cernăuți, Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei, proiectul „Bibliotecile – Porți Deschise spre cunoaștere”, derulează în aceste zile o serie de activități sub genericul„Pași pentru cunoașterea istoriei și culturii Bucovinei”.
Astfel, pentru a se ajunge la o cunoaștere și promovare mai bună în cadrul bibliotecilor publice a valorilor culturale și istorice comune, pe 22 martie, în Sala de Artă “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava, va fi organizată sesiunea de omagiere ”Taras Șevcenko – Olga Kobyleanska”.
Sesiunea va fi completată, în zilele de 22-23 martie, de o parte practică prin deplasarea grupului de bibliotecari cernăuțeni la bustul lui Taras Șevcenko de la Negostina și la bustul de la Gura Humorului al scriitoarei Olga Kobyleanska.
Totodată prin această activitate va fi pusă în valoare moștenirea culturală românească, prin vizitarea Mănăstirilor Humor, Voroneț, Moldovița, Sucevița și Putna, și, bineînțeles, a Cetății de Scaun a Sucevei și a Casei Memoriale “Ciprian Porumbescu”.
