Părinții care pun copiii la munci periculoase ar putea primi amenzi de până la 1.500 de lei



Părinții sau reprezentanții legali care folosesc sau permit copilului efectuarea de munci periculoase constituie contravenție și ar putea fi sancționată cu amendă de la 100 la 1.500 de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre elaborat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Proiectul de Hotărâre privind muncile periculoase pentru copii, supus luni dezbaterii publice, prevede definirea, interzicerea și eliminarea muncilor periculoase pentru copii, care prin natura lor sau prin condițiile în care se exercită dăunează sănătății, securității sau moralității acestora, stabilirea criteriilor pe baza cărora se determină muncile periculoase, a listei cuprinzând tipurile de munci periculoase pentru minori precum și a contravențiilor și sancțiunilor.
Astfel, părinții sau reprezentanții legali prinși că permit copiilor sau îi folosesc la efectuarea de munci periculoase sunt obligați să frecventeze programe de educație parentală sau, după caz, de consiliere, în baza serviciilor asigurate sau facilitate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Refuzul acestor servicii sau permisiunea ca minorul să continue efectuarea de munci periculoase după urmarea programului de consiliere constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 1.500 de lei.
Proiectul de act normativ mai stabilește că fapta persoanei fizice care folosește copiii la efectuarea de munci periculoase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei, dacă nu a fost săvârșită în alte condiții care, potrivit legii, să fie considerată infracțiune.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către Poliție, în urma sesizării scrise din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) va mai elabora două proiecte de acte normative suplimentare, respectiv o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională, precum și a modalității prin care se realizează monitorizarea globală a cazurilor de copii implicați în munci intolerabile și munci periculoase și o Hotărâre pentru reglementarea prestării, de către copii, de activități în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar, de modeling, care nu sunt reglementate de Codul Muncii, precum și de activități din cadrul educației tehnologice, instruirii practice, stagiului la agenți economici, în vederea prevenirii muncilor periculoase.
Cele două proiecte de acte normative suplimentare vor fi emise în termen de 90 de zile de la publicarea Hotărârii privind muncile periculoase pentru copii în Monitorul Oficial.
Proiectul de Hotărâre privind muncile periculoase pentru copii va fi în dezbatere publică pe site-ul MMFPS până pe 5 iunie.