Acțiune demarată

Până la finele lunii, CAS va încheia contracte cu furnizorii



Acțiune demarată: Până la finele lunii, CAS va încheia contracte cu furnizorii
Acțiune demarată: Până la finele lunii, CAS va încheia contracte cu furnizorii

Până la finele lunii, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava va încheia contractele cu toți furnizorii de servicii medico-farmaceutice. Așa a anunțat marți, președintele director general al acestei instituții, dr. Cristina Iordăchel, care a subliniat că în vederea semnării documentelor furnizorii trebuie să depună la sediul CAS Suceava, până la data de 15 aprilie, cererile însoțite de actele necesare.
“Listele cu aceste documente pentru fiecare tip de asistență medico-farmaceutică sunt afișate la sediul CAS și pot fi găsite pe pagina de web a CAS Suceava – www.cassv.ro. Toate documentele care stau la baza încheierii contractelor vor fi certificate pentru conformitate cu originalul prin semnătura reprezentantului legal al furnizorului și ștampila firmei”, a spus Cristina Iordăchel.
Ea a adăugat că, până la finalizarea procesului de contractare, CAS Suceava va încheia acte adiționale la contractele încheiate pentru anul 2008 cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.



Recomandări