Pambuccian: Moneda euro adoptată la 1 ianuarie 2015, dar în circulație cu leul până în decembrie



Coaliția a discutat vineri, într-o reuniune la care a participat și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015, iar până la finalul acelui an să circule în paralel atât moneda națională, cât și euro, a declarat Varujan Pambuccian.
El a susținut că membrii Coaliției au discutat ca obiectivul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015 să fie menținut și că guvernatorul Mugur Isărescu a avansat varianta ca, după adoptarea monedei euro, aceasta să circule în paralel cu leul până la 1 decembrie 2015, după care să rămână în circulație numai moneda europeană.
Decizia privind adoptarea monedei euro va fi luată în ședința de guvern care a început după reuniunea Coaliției.
Guvernul s-a reunit, vineri, în ședință specială, pentru a aproba programul de convergență al României pentru perioada 2011-2014.
Premierul Emil Boc a anunțat că Guvernul va adopta programul de convergență până la sfârșitul lunii aprilie, interval în care va fi luată o decizie și în ceea ce privește termenul de adoptare a monedei euro. El a arătat că Executivul se va consulta în această perioadă cu Președinția și Banca Națională a României.
În proiectul programului de convergență se estimează că intrarea în ERM-II se va produce „în perspectiva anilor 2013-2014”, fără nicio referire exactă la momentul adoptării euro. În programul precedent, elaborat în primăvara anului trecut, adoptarea monedei euro era indicată distinct pentru 1 ianuarie 2015.
Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o țară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda națională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% față de euro.
Programul de convergență al României este revizuit anual și transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.