Comercianții de pâine vor fi obligați să vândă produse cu greutatea de minim 200 de grame, iar creșterea în cantitate va fi permisă doar din 100 în 100 de grame, pentru a se evita micșorările de gramaj, potrivit unui proiect de ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
„Practica de control a ANPC a reținut faptul că mulți producători de pâine variază gramajul pe bucată, micșorând periodic cantitatea cu 5-20 de grame pe bucată, cu scopul de a-și majora profiturile și inducând astfel în eroare consumatorii, aceștia neavând cum să sesizeze aceste variații de gramaj”, se spune în proiectul de act normativ.
Președintele Rompan, Aurel Popescu, afirmă că inițiativa aparține patronatului din industria pâinii.
„Vrem să venim în sprijinul consumatorilor, pentru a evita cazurile în care unii producători vând pâine umplută cu aer. Unii zic că nu scumpesc pâinea, mențin prețurile, dar micșorează gramajul”, a declarat pentru MEDIAFAX Aurel Popescu.
Potrivit ANPC, prin stabilirea exactă a parametrilor de cantitate a pâinii vor fi eliminate neregulile din industria de panificație, având în vedere raportul între cantitate și volum, iar astfel va crește calitatea produselor.
Astfel, pâinea comercializată pe piață va trebui să aibă o cantitate netă de minim 200 de grame, iar creșterea greutății va fi permisă doar din 100 în 100 de grame.
Va face excepție pâinea produsă în cantitate mai mare de 1.000 de grame, care se cântărește la locul de vânzare și se poate vinde porționată.
Pentru pâinea neambalată sunt acceptate scăderi ale cantității nete datorate pierderii de umiditate în timpul comercializării. Va fi acceptată o scădere în greutate, pentru 24 de ore, de maxim 10% pentru pâinea de 300 de grame, de 9% pentru produsele care cântăresc 400-500 de grame, de 7,5% pentru pâinea de 600-1.000 de grame și de 7% pentru o cantitate mai mare de un kilogram.
Piața fiscalizată a pâinii este de aproximativ un miliard de euro anual.
Proiect de ordin
Pâinea va avea cel puțin 200 de grame, iar creșterea în greutate va fi din 100 în 100 grame





