Pacepa: Prostituatele erau folosite ca spioni în țările comuniste



Foto: Wikipedia
Foto: Wikipedia

Ion Mihai Pacepa afirmă, într-un interviu publicat de Sunday Times în ediția online, că toate țările foste comuniste au folosit ca spioni prostituate, dar Departamentul de Informații Externe (DIE) pe care îl conducea „excela în acest domeniu”.
Pregătirea femeilor și bărbaților care își asumau acest rol – și care erau supuși în unele cazuri și unor intervenții chirurgicale- dura între trei și opt ani și se desfășura în 150 de case conspirative, unde agenții erau supravegheați permanent și învățau limba țării unde urma să se desfășoare misiunea, dar și cum să joace tenis sau bridge și cum să se infiltreze în diverse obiective științifice sau industriale occidentale.
„Nu erau agenți obișnuiți. Erau, în cea mai mare parte, «ilegali», recrutați pentru anumite abilități și calități, cele mai importante fiind legate de organele sexuale”, afirmă Pacepa.
„Ilegalii” au fost inițial invenția lui Stalin, care a cerut în anii ’20 serviciilor de contraspionaj să pregătească un nou tip de spion, care să poată obține informații din țări potențial ostile, fără a-și compromite propria țară în cazul în care sunt descoperiți. Cel mai cunoscut astfel de spion a fost Richard Sorge, descris de presă și literatură drept „James Bond al lui Stalin” sau „cel mai formidabil spion din istorie”.
Pacepa a afirmat, în interviul publicat de Sunday Times, că deși DIE acorda prioritate recrutării de „ilegali”, singura operațiune de seducție utilizată pe plan extern a fost realizată cu ajutorul unei agente Stasi folosite și de DIE, însă a eșuat. În mai 1958, în timpul unei întâlniri în Berlinul de Est, directorul serviciului de spionaj extern al Stasi, Markus Wolf, l-a informat că un un „ilegal” al DIE, pregătit la Moscova, dispăruse din Berlin împreună cu prietena sa est-germană. Gheorghe Mandache a fost descoperit abia după un an, sub o nouă identitate, în orașul vest-german Duesseldorf.
Serviciul de spionaj extern al KGB, PGU, a decis ca Mandache să fie ucis, pentru a descuraja acțiuni similare în viitor, iar metoda aleasă a fost trimiterea unei agente „ilegale” pentru a-l seduce. Pacepa a întâlnit-o în 1959 în Germania pe agenta Gerda, care i-a declarat că „singura ei iubire este meseria ei”.
Sunday Times îl prezintă pe Pacepa drept spionul cu cel mai înalt rang care a plecat în Occident, fuga sa fiind la fel importantă pentru Statele Unite și CIA ca și cea a lui Oleg Gordievski pentru Marea Britanie. Prin plecarea sa în 1977 și publicarea cărții autobiografice Orizonturi Roșii, el a contribuit la declanșarea revoluției care a distrus unul dintre cele mai crude, mai corupte dictaturi din timpurile moderne.
Sunday Times adaugă că identitatea folosită de Pacepa a împiedicat localizarea lui, deși a fost condamnat la moartea în România, iar pentru prinderea sa au fost anunțate recompense de 4 milioane de dolari – 2 milioane de dolari din partea statului român, 1 milion de dolari din partea lui Yasser Arafat și 1 milion de dolari din partea liderului libian Muammar Kadhafi, care l-a trimis și pe Carlos Șacalul pentru a-l localiza pe Pacepa.