Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, miercuri, că va propune Guvernului suplimentarea cu circa 500 de posturi a organigramei de personal în structurile centrale de gestionare a fondurilor UE, dar că se așteaptă ca Executivul să aprobe înființarea doar a câtorva zeci de posturi.
Printr-un proiect de ordonanță de urgență lansat, marți, în dezbatere publică, Ministerul Afacerilor Europene propune ca ministerele care au în subordine structuri însărcinate cu gestionarea fondurilor structurale și de coeziune să primească dreptul de a face angajări cu titlu temporar, salariații urmând să fie remunerați din fonduri europene.
În funcție de gradul obținut, salariul maxim lunar brut va fi de 5.000 lei pentru gradul asistent, 7.000 lei pentru gradul principal și 10.000 lei pentru gradul superior.
Miercuri, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, la Guvern, că deși ar fi nevoie de câteva sute de noi posturi în aceste instituții, Guvernul va aproba cel mai probabil doar câteva zeci.
„În propunere se spune că s-ar putea merge până la 30% ca angajări de personal din numărul actual de persoane care lucrează în structurile care gestionează fondurile comunitare. În momentul de față lucrează aproximativ 1.800 de persoane, deci la procentul actual ar fi un maxim de 500 și ceva de persoane. Nu credem în niciun caz că se va ajunge la asemenea cifră, probabil va fi vorba de câteva zeci de persoane care ar putea să fie angajate, dacă acest proiect va fi aprobat”, a spus Orban.
Acesta a declarat că scopul proiectului este de a întări capacitatea administrativă a ministerelor care implementează proiectele cu finanțare importantă.
„Intenția noastră este să sprijinim acele ministere, deci nu MAEur, care au proiecte în derulare și care au nevoie să le fie întărtită capacitatea administrativă. Vorbim de instituții centrale. Ne gândim la formule în care am putea să ajutăm inclusiv autoritățile locale să implementeze aceste proiecte, dar deocamdată acest proiect de act normativ e menit să ajute autoritățile centrale”, a mai afirmat ministrul Afacerilor Europene.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, personalul va fi angajat prin contract individual de muncă pe durată determinată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii contractului în cadrul aceleiași autorități și după expirarea termenului. Durata cumulată a contractelor individuale de muncă ale unei persoane în cadrul respectivei instituții nu va putea fi însă mai mare de 3 ani.