Liderul liberal Ludovic Orban a declarat, luni, că PNL cere demiterea din funcție a președintei Camerei Deputaților, Roberta Anastase precum și suspendarea din funcție, de către președintele Traian Băsescu, a ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi
„Solicităm conducerii PDL să o demită pe doamna Anastase din funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru obstrucționarea Justiției prin ținerea la sertar, pe o perioadă de peste 35 de zile, a dosarului domnului Năstase, a solicitării procurorului general în cazul domnului Năstase și de asemenea adresăm procuroprului general și Parchetului un avertisment prin care le cerem să acționeze în conformitate cu Constituția și cu legile țării și cu toate principiile de drept care guvernează activitatea Justiției”, a susținut prim-vicepreședintele PNl Ludovic Orban.
Liderul liberal a menționat că PNL îi cere șefului statului să acționeze ca în cazul ministrului Atanasiu și să o suspende din funcție pe ministrul Ridzi.
„Am fost informați că procurorul general a trimis către conducerea Camerei Deputaților o scrisoare prin care informează că au demarat cercetări prealabile în cazul afacerii scenelor achiziționate de ministra Tineretului și Sportului, doamna Ridzi. În conformitate cu atitudinea pe care a manifestat-o domnul Băsescu în situații similare, și aduc aminte de cazul ministrului Atansiu, solicităm preșeidntelui Băsescu s-o suspende din funcție pe doamna ministră Ridzi”, a spus Orban.
Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat Camerei Deputaților, luni, să ia act de încetarea de drept a anchetei parlamentare, ca urmare a declanșării procedurilor judiciare penale de către DNA în 23 iunie pentru verificarea sumelor cheltuite de „Ziua Tineretului”.
Monica Iacob Ridzi a trimis Biroului Permanent al Camerei Deputaților o scrisoare în care afirmă că, în temeiul Legii 304 coroborat cu Regulamentul Camerei, solicită conducerii insituției să ia act „că ancheta parlamentară încetează de drept” ca urmare a faptului că s-au declanșat procedurile urmării penale în dosarul 147/P/2009al DNA.
„Referitor la adresa Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de MTS, sub semnătura ministrului Monica Iacob Ridzi, pentru organizarea «Zilei Tineretului», prin care solicită transmiterea către Comisie a documentelor indicate, vă aducem la cunoștință că prin adresa Ministerului Public, DNA Secția de Combatere a Combatere a Corupției , din data de 26 iunie, au fost declanșate la data de 23 iunie cercetările penale în baza unui denunț penal cu privire la împrejurările încheierii și derulării a trei contracte între MTS și societățile SC Compania de Publicitate Mark SRL și SC Artisan Consulting SRL”, scrie Ridzi.
Ministrul Tineretului a informat că a trimis „întreaga documentație solicitată de DNA prin adresele înaintate în data de 24 și 25 iunie”.
„În temeiul art 3 al Legii 304 privind organizarea judiciară coroborat cu Regulamentul Camerei , vă solicit să luați act că ancheta parlamentară încetează de drept”, a subliniat ministrul PDL.
Monica Iacob Ridzi a atașat scrisorii și adresa primită de la Ministerul Public, pe 26 iulie, privind înștiințarea începerii urmăririi penale.
„Urmare cererii nr. 5412/26.06.2009, pe care ne-ați adresat-o, vă facem cunoscut că la DNA – Secția de combatere a corupției s-a înregistrat dosarul penal cu numărul de mai sus (147/P/2009 – n.r.), în care se efectuează acte premergătoare cu privire la împrejurările încheierii și derulării a trei contracte, în valoare de peste trei milioane lei, între Ministerul Tineretului și Sportului și două societăți comerciale cu capital privat (SC Artisan Consulting SRL, SC Compania de Publicitate Mark SRL)”, se arată în document.
Administrația Prezidențială a precizat, marți, într-un comunicat, că, în momentul în care instituțiile abilitate în drept vor solicita urmărirea penală a unui membru al Guvernului, șeful statului va utiliza prerogativa legală pe care o are, aceea de suspendare din funcție a respectivului ministru.
Președintele PNL Crin Antonescu a depus, în 19 iunie, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), o plângere împotriva ministrului Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, pentru abuz în serviciu și delapidare, în legătură cu fondurile cheltuite pentru organizarea Zilei Tineretului. Plângerea PNL a ajuns prin declinarea competenței la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Președintele Traian Băsescu l-a suspendat pe Teodor Atanasiu, în septembrie 2006, din funcția de ministru al Apărării, după ce, la jumătatea lunii iulie, acesta declara că știe de la Direcția de Informații Militare că Adriana Săftoiu dă presei, „pe surse”, informații care să-l discrediteze. Adriana Săftoiu a făcut plângere împotriva lui Atanasiu pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Președinția menționa că șeful statului a semnat acest decret „pentru a îndepărta orice suspiciune de influențare a anchetei, având în vedere declanșarea procedurii de urmărire penală”. În octombrie 2006, procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus „neînceperea urmăririi penale față de Teodor Atanasiu și față de ofițerii Direcției Generale de Informații a Armatei și Direcția de Informații Militare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în dosarul constituit în urma plângerilor formulate de consilierul prezidențial Adriana Săftoiu, precum și de deputatul Eugen Bejinariu”.