Paradox

Oferta ridicată de locuri de muncă nu a dus încă la o scădere semnificativă a ratei șomajului



Piața muncii din județul Suceava înregistrează, de aproximativ două luni de zile, o modificare de bun augur, oferta de locuri de muncă fiind una bogată, peste media ultimilor ani. Oferta este și destul de diversă, pentru cei care au studii medii și pentru muncă necalificată, tocmai la nivelul de studii de unde provin cei mai mulți șomeri.
Cu toate acestea, rata șomajului nu a scăzut încă semnificativ în județ, gradul de ocupare a posturilor disponibile fiind destul de scăzut.
Ce meserii se caută în Suceava
Oferta la zi de locuri de muncă a Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) cuprinde nu mai puțin de 180 de posturi disponibile la agenția din municipiul Suceava. Dacă pentru studii superioare oferta este redusă, doar șapte locuri de muncă, grosul ofertei vine pentru nivelul de calificare mediu. Ca tendință generală, se caută oameni care să lucreze la hoteluri și restaurante, ca ospătari, barmani sau bucătari, șoferi, mecanici auto, dar și cei care cunosc meserii de genul electrician, zidar, zugrav, strungar, rigipsar, fochist, frezor, asta pentru a da doar câteva exemple.
Față de ani anteriori, nu toți agenții economici au impus condiția obligatorie a experienței în domeniu, mulți fiind dispuși să preia oameni care vor să învețe meserie la locul de muncă. Și pentru muncă necalificată oferta cuprinde peste 60 de posturi disponibile. Asta în condițiile în care doar o fabrică din Bistrița, care are nevoie de muncitori pentru asamblare de cabluri auto, caută în Suceava 50 de viitori angajați.
Ofertă „presantă” de locuri de muncă, de la unii agenți economici
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a declarat: “Cererea de locuri de muncă este în creștere de aproximativ două luni de zile, iar în anumite domenii cererea este una realmente presantă. Sunt firme care și-au angajat agenți privați de ocupare, care se ocupă exclusiv de această problemă a recrutării de personal. Deocamdată, la cât de presantă este cererea, nu se observă același ritm de scădere a ratei șomajului”.
Conform celei mai recente centralizări a AJOFM, rata șomajului în județ, la sfârșitul lunii august, a fost de 6,3%. În iulie rata șomajului a fost de 6,4%, în iunie de 6,5%, iar în mai de 6,3%. Cea mai mare rată a șomajului din acest an a fost în ianuarie, de 6,8%.
Foarte mulți șomeri nu au nici o calificare
Important de precizat este că aproape 75% din persoanele înregistrate oficial fără loc de muncă în Suceava au nivel de pregătire primar sau gimnazial. Așadar, teoretic, posturile de muncă necalificată ar trebui să se ocupe ușor din rândul șomerilor. Realitatea este însă ușor diferită.
Mulți suceveni care nu au de ani de zile loc de muncă par să se fi obișnuit cu statutul de asistat social, iar când vine vorba de meserii, atât în domeniul alimentației publice cât și în domeniul auto, construcții sau amenajări, o parte importantă de forță de muncă este plecată din țară, în timp ce tinerii care să urmeze o școală de meserii au cam dispărut în ultimii ani. De trei ani de zile au reînceput să fie promovate școlile profesionale, însă efectele acestei decizii ar urma să se vadă în viitor.



Recomandări

Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice

Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice
Sucevenii care au nevoie de o suplimentare de venituri, invitați pe o platformă cu peste 1.000 de oferte pentru activități casnice

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu