O tânără și patru copii mici s-au rănit după ce au căzut dintr-o căruță



Luni, la ora 16.10, pe DJ 178, în interiorul localității Humoreni, comuna Comănești, Ioan S., de 21 ani, din localitate, conducea un atelaj hipo neînregistrat, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, piciorul calului a intrat între șina de cale ferată și o dală de beton, moment în care animalul s-a speriat și a luat-o la galop.
Eva M., de 23 ani, C.L., de 1 an și 8 luni, M.E., de 2 ani, M.S., de 5 ani, și M.I., de 6 ani, toți din comuna Comănești, au căzut din coșul atelajului și au suferit leziuni ușoare.
„Căruțașul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.