O tânără de 18 ani, fără permis și care consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unei mașini, a pierdut controlul asupra direcției și s-a izbit într-un cap de pod, apoi a scos numerele de înmatriculare ale autoturismului și a plecat de la locul accidentului.
Joi, la ora 18.20, Poliția orașului Vicovu de Sus, a fost sesizată prin 112 despre producerea unui accident de circulație pe raza localității.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 18.00, o localnică de 18 ani i-a cerut prietenului ei cheile de la autoturismul proprietate personală pentru a merge să ia un pachet de șervețele din mașină, după care s-a urcat la volan și a condus autoturismul din centrul orașului Vicovu de Sus, până pe DJ 209G, unde din cauza neatenției a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
După producerea coliziunii, tânăra, care nu a suferit leziuni, a coborât din autoturism, a îndepărtat plăcuțele de înmatriculare ale mașinii și a plecat de la fața locului.
„Ulterior, a fost identificată și testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.
Cu ocazia verificării în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânăra nu este posesoare de permis de conducere.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și furtul în scop de folosință”, mai menționează polițiștii.





