Reîncarcerată

O femeie condamnată la 11 ani de închisoare, dusă la Penitenciar după ce a fost lăsată să nască acasă



O femeie în vârstă de 28 de ani, din Păltinoasa, a fost ridicată de polițiștii din localitate și dusă la Penitenciarul Botoșani, în baza unui mandat de executare a unei pedepse de 11 ani de închisoare, condamnare pentru care tânăra a beneficiat de întreruperea executării, pentru că era însărcinată. Aceasta a beneficiat de întreruperea pedepsei pentru a naște și pentru a avea grijă de copilul său până la vârsta de un an de zile. Elena Senorica Solomon, de etnie romă, a ajuns la o pedeapsă atât de mare după ce a adunat în cazier numeroase fapte de „furt calificat” și de „violare de domiciliu”.
Femeia a fost cercetată pentru furturi încă de când era minoră. Acesta a acționat în mai multe zone ale județului, adunând condamnări la Judecătoriile din Suceava, Fălticeni și Gura Humorului. Ca mod de operare, acționa împreună cu cel puțin o complice, mergând prin sate, din poartă în poartă, sub pretextul cerșetoriei. Acolo unde observau că nu era nimeni acasă, hoațele intrau în locuință și furau bunurile de valoare pe care le găseau.
Pedeapsa de 11 ani de închisoare a rezultat prin contopirea mai multor condamnări, după ce Elena Senorica Solomon a fost condamnată inițial cu suspendare, fiindu-i impuse termene de încercare pe care nu le-a respectat.
Tânăra a executat deja o parte din pedeapsa de 11 ani de închisoare înainte de a fi eliberată provizoriu pentru a naște și, mai înainte, în stare de arest preventiv.



Recomandări

Toți condamnații dintr-un dosar de tăieri ilegale de arbori au scăpat cu pedepse cu suspendare, printre ei și un consilier local din Vatra Moldoviței

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române