O femeie în vârstă de 38 de ani, care a încercat să traverseze drumul pe trecerea de pietoni, a fost acroșată de un autoturism, în intersecția din fața Bibliotecii Județene, în municipiul Suceava. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 16.00, iar din primele cercetări rezultă că femeia a fost cea care a traversat neregulamentar, pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor.
Șoferul, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism Skoda, venea de pe strada Mitropoliei, a traversat bulevardul principal Ana Ipătescu și a intrat pe strada care asigură accesul spre sediul Palatului Administrativ.
Cristian Lazăr, în vârstă de 19 ani, tânărul aflat la volanul mașinii, a declarat: “Eu eram pe culoarea verde, veneam dinspre Balada, am trecut prin intersecție, iar imediat doamna pur și simplu s-a aruncat pe trecere, în fața mea, pe roșu. Am pus frână, dar nu am putut să o evit, am luat-o pe capotă și a fost trântită jos. Am coborât din mașină și am ridicat-o, moment în care mi-am dat seama că mirosea puternic a alcool”, a declarat tânărul de 19 ani.
Femeia, identificată ulterior ca Aneta Solomon, în vârstă de 38 de ani, din Capu Codrului, a fost preluată de o ambulanță SMURD și transportată la Spitalul Județean Suceava. Din primele investigații medicale nu a rezultat că femeia ar avea leziuni grave.
Polițiștii au încercat să o verifice cu etilotestul, însă nu au reușit.
Din ancheta preliminară a polițiștilor de la Biroul Rutier Suceava rezultă că într-adevăr femeia a fost cea care s-a angajat neregulamentar în traversare.





