Vâlcea

O fată de 19 ani a murit, iar alți trei tineri au fost grav răniți într-un accident rutier

O fată de 19 ani a murit, în timp ce alți trei tineri au fost grav răniți, sâmbătă noapte, la Horezu (Vâlcea), după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea, a lovit doi copaci și s-a răsturnat, iar la locul accidentului a fost rănit și asistentul de pe o ambulanță venită să preia victimele.
În accident, care a avut loc în jurul orei 02.00, pe DN 67, în orașul Horezu, a fost implicat un autoturism BMW condus de un tânăr de 20 de ani și în care se mai aflau două fete de 16 și 19 ani și doi tineri de 20 de ani.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, în zona unei discoteci din localitate șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, după care autoturismul a pătruns pe contrasens și a ieșit apoi de pe șosea, unde a lovit doi pomi, răsturnându-se apoi într-un șanț.
În urma accidentului și-a pierdut viața fata de 19 ani. De asemenea, au fost grav răniți șoferul, fata de 16 ani și un alt tânăr, scăpând nevătămată o singură persoană din mașină.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și patru ambulanțe care i-au preluat pe răniți, transportându-i la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Vâlcea, subcomisar Eusebiu Predonescu, la locul accidentului a fost rănit și asistentul medical dintr-o ambulanță venită să preia răniții, după ce autosanitara, care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune și în care se aflau două dintre victime, a lovit din spate un autoturism în momentul plecării spre spital.
Asistentul medical implicat în accident a suferit o fractură la un picior și a fost internat și el la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea, iar la fața locului a venit o altă ambulanță pentru preluarea răniților.
Conform sursei citate, șoferul autoturismului BMW, Ion Popa, a fost verificat cu aparatul etilotest, care a stabilit o alcoolemie de 0,13 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Potrivit martorilor, mașina circula cu viteză excesivă, iar tinerii se întorceau de la o petrecere de Sfântul Ion, toți fiind băuți.
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporala gravă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme