Suntem pe final de Roland Garros şi câte nefăcute s-au întâmplat deja… În optimi, din 16 băieți, niciunul nu avea în palmares vreun turneu de Grand Slam (situația s-a replicat şi la fete, dar abia în semifinale – despre asta în articolul de luni). Zverev conduce acest pluton ca veteran şi speră ca restul să fie politicoşi şi să nu se bage în față. Până să se ajungă aici, Fonseca şi-a făcut apăsat trecerea de la speranță la certitudine, pricinuindu-i lui Djokovic abia a doua înfrângere din carieră de la 2-0 la seturi! Apoi, junele brazilian l-a frânt şi pe nordicul Ruud, care avea justificate pretenții de la acest turneu. Şi, atenție, aceşti veterani au jucat bine, deci Fonseca a jucat şi mai bine! Apoi i-a ieşit în cale Mensik, iar rolurile s-au inversat, adică degeaba a jucat bine Fonseca, pentru că Mensik a fost mai bun decât îl ştiam toți, poate mai bun decât se ştia el însuşi! Lovitura sa de paradă a fost voleul stop de sub fileu, acolo unde îi returna ca la carte Fonseca, în picioare, doar că Mensik dezgropa mingea şi o îngropa imediat dincolo…
Continuăm cu cealaltă jumătate de tablou: în sfertul lui Sinner nu mai era Sinner, dar s-au înghesuit alți trei italieni să compenseze: Cobolli l-a expulzat pe Auger-Aliassime, în timp ce Arnaldi l-a înnebunit pe Berrettini, forțându-l la retragerea de pe teren, crudă soartă pentru acesta din urmă. Dar Arnaldi merită tot ce i se întâmplă, a câştigat meciuri de luptă, mai ales pe defensivă, în cel mai pur stil Alcaraz. Apoi am văzut o secvență de la antrenamentele sale, făcea sfoara, nu „doar” şpagatul, ca alți colegi din circuit! Arnaldi a bătut atât de tare recordul cu cele mai multe minute pe teren până în sferturi din istoria Roland Garros, încât a bifat acelaşi record şi pentru semifinală, chiar dacă Berrettini s-a retras după două seturi! Şi când te gândeşti că acum două luni, la Bucureşti, acelaşi Arnaldi pierdea aproape fără luptă cu Molcan…
Aşadar, în semifinalele de azi, Cobolli-Arnaldi şi Zverev-Mensik. Țin cu toți!
