O bătrână în vârstă de 72 de ani a fost lăsată fără economiile din casă, 2.200 de lei, după ce a fost păcălită de două persoane necunoscute care i-au intrat în casă sub pretextul oferirii unui premiu. Cazul petrecut acum două zile, pe 1 martie, este o nouă mostră a modului în care acționează escrocii care abordează bătrâni sub diferite pretexte pentru a-i prăda.
Femeia în vârstă de 72 de ani, din Vulturești, a relatat poliției că în dimineața zilei de 1 martie, în jurul orei 8.00, a fost căutată de doi necunoscuți care au coborât dintr-o mașină și i-au spus că oferă persoanelor în vârstă premii cu ocazia zilei de 1 martie. Unul dintre escroci i-a întins femeii o bancnotă de 500 de lei, spunându-i că premiul este de 300 de lei, iar 200 de lei trebuie să-i dea înapoi. Femeia s-a dus în locul din casă în care își ținea economiile și a adus restul. Atunci, cei doi necunoscuți i-au cerut să meargă la o vecină, pentru a-i da și ei un premiu. A fost momentul în care un alt complice a intrat în casa bătrânei și i-a furat banii. Ulterior, bătrâna avea să-și dea seama că din locuință i s-a furat suma de 2.200 de lei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „furt calificat”, înregistrat cu AN (autori necunoscuți).
„Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordați de persoane necunoscute care le oferă diferite sume de bani sub pretextul unor cadouri sau care le solicită sume de bani pentru prestarea unor servicii. Nu lăsați persoanele necunoscute să intre în casă și să vadă unde țineți sume de bani sau alte bunuri de valoare!”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.




