Palatul Copiilor

O alternativă de petrecere a timpului liber și de descoperire a aptitudinilor. Dându-le copiilor ocupație, violența în rândul acestora va scădea.

Palatul Copiilor: O alternativă de petrecere a timpului liber și de descoperire a aptitudinilor. Dându-le copiilor ocupație, violența în rândul acestora va scădea.
Palatul Copiilor: O alternativă de petrecere a timpului liber și de descoperire a aptitudinilor. Dându-le copiilor ocupație, violența în rândul acestora va scădea.

Citește! Cititul nu dăunează sănătății!- campanie de promovare a lecturii
Inspectoratul Școlar al Județului Suceava și Colegiul Național “Mihai Eminescu” au organizat în perioada 22-24 aprilie faza națională a Concursului național de proiecte “O carte pentru școala mea”. La această competiție au participat elevi și profesori din județele Neamț, Botoșani, Prahova, Cluj, Tulcea, Gorj, Bistrița și Galați.
Festivitatea de deschidere a avut loc, joi 23 aprilie, ora 9.00, în Aula Colegiului Național „Mihai Eminescu”, iar premierea câștigătorilor s-a desfășurat vineri, 24 aprilie, la Librăria Cărturești, Iulius Mall. Între activitățile programului au fost cuprinse prezentarea proiectelor derulate de unitățile școlare înscrise în concurs, diseminarea exemplelor de bună practică ale unor școli din județul Suceava implicate în proiect (Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Școala „Bogdan Vodă” Rădăuți, Școala Sucevița și Clubul Copiilor Rădăuți), o campanie de promovare a lecturii, prin care s-a marcat „Ziua mondială a cărții”, în colaborare cu Librăria Cărturești și Editura Humanitas – „Citește! Cititul nu dăunează sănătății!”și cu implicarea voluntarilor, membri ai Consiliului Județean al Elevilor.
Președintele de onoare al concursului a fost prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, iar din comisia națională au făcut parte prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc (președinte), scriitoarea Angela Furtună, inspector școlar prof. Tatiana Vîntur (vicepreședinți), inspectorii de specilitate prof. Eleonora Bulboacă, prof. Antonia Manciu și prof. metodist Daniela Argatu (evaluatori).
Pe 23 aprilie de Ziua mondială a cărții, la librăria Cărturești, a avut loc un moment deosebit – o discuție la o cană cu ceai, după care voluntarii au împărțit celor cărora le-au vorbit despre carte și despre utilitatea ei în viață, flori și cărți puse la dispoziție de Editura Humanitas. Vineri, 24 aprilie a avut premierea iar juriul a decis acordarea următoarelor premii:
La secțiunea gimnaziu:
Premiul I
Școala “Miron Costin” Suceava
Premiul al II-lea
Școala “Bogdan Vodă” Rădăuți
Școala “Nichita Stănescu”, Ceptura –jud. Prahova
Premiul al III-lea
Școala “Nifon Bălășescu”, Tulcea
La secțiunea liceu:
Premiul I
Colegiul Național “Dragoș Vodă”, Câmpulung Moldovenesc
Premiul al II-lea
Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Suceava
Colegiul Național “Al. I. Cuza”, Galați
Premiul al III-lea
Grupul Școlar “Dimitrie Negreanu”, Botoșani
Mențiune
Colegiul Național “Roman Vodă”, Roman, jud. Neamț
Au fost acordate și două premii speciale din partea Parlamentului României prin doamna deputat Sanda Maria Ardeleanu – Premiu special pentru creativitate, spot promovare lectură, Colegiului Național “Mihai Eminescu”, Suceava și Premiu special pentru creativitate, voluntariat, afișe, broșură, flyere, Oxanei Raluca Vîntur de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava. Organizarea acestei manifestări a fost sprijinită de Consiliul Județean Suceava, Complexul Muzeal “Bucovina”, Editura Humanitas, Librăria Cărturești, Iulius Mall și ProCredit Bank.
Membrii Cercului presă scrisă, radio-TV
“Ritm-Dans” de la Palatul Copiilor Suceava – una dintre cele mai bune trupe de dans din țară
Mărturie sunt multiplele premii obținute la concursurile de gen atât pe plan național cât și internațional.Trupa de dans modern, Ritm-Dans” de la Palatul Copiilor Suceava, pregătită de prof. Mihaela Schiotis, a primit și în acest an invitație la Festivalul Internațional al Tineretului ce va avea loc în Antalya – Turcia, organizat de Ministerul Tineretului, Direcția Generală de Sport pentru Tineret și ONG – FOMGED. Grupul format din 17 fete și un băiat va pleca în Turcia însoțit de coordonatoarea grupului, prof. Mihaela Schiotis și directorul Palatului Copiilor, prof. Victor Șutac și va participa în perioada 13-23 mai, la mai multe spectacole organizate în piețele publice din Antalya.
“Avem nevoie de mulți bani pentru această deplasare, numai transportul ne costă în jur de 6000 de euro. Am pregătit un repertoriu bogat, pregătim costumele, însă cu banii stăm mai puțin bine. În perioada șederii noastre acolo, se serbează și Ziua Tineretului, iar noi vom participa la o demonstrație la care iau parte toate trupele de dans care sunt prezente la Festivalul Tineretului. Ne-am bucura dacă s-ar găsi oameni de bine care să ne sprijine în această deplasare . Oricum noi reprezentăm Suceava și implicit România”. Am aflat de la doamna Schiotis că se află în lucru și un pliant de prezentare al trupei, din care cei interesați vor cunoaște mai bine succesele obținute de fetele nostre. Având în vedere activitățile desfășurate de Cercul de dans modern în cadrul proiectelor inițiate de Palatul Copiilor în parteneriat cu 11 școli din mediul rural, parteneriatul desfășurat cu Iulius Mall și multe spectacole prezentate cu diverse ocazii, credem că ele vor primi sprijin pentru a se putea deplasa în Antalya unde ne vor reprezenta cu cinste, așa cum au făcut-o și până acum.
Membrii Cercului presă scrisă, radio-TV
Cercul de Muzică Folk
Muzica folk… O muzică care mi-a plăcut dintotdeauna. Am vrut să aflu mai multe lucruri despre un profesor deosebit, care cultivă copiilor gustul pentru o astfel de muzică, de aceea m-am adresat domnului prof.Valentin Ianoș, de la Palatul Copiilor Suceava.
Reporter(R): De la ce vârstă ați început să cântați instrumental și vocal?
Profesor(P): De pe la 14-15 ani cam așa ….dacă vrei să știi, am învățat singur….pur și simplu furam dintr-o parte și din alta.
R: De ce ați ales chitara ? acest instrument…
P: Eu cântam la multe instrumente : vioară, țambal, pian, violoncel. Chiar de la 6 ani am studiat puțin tobele și țambalul. Tatăl meu era instrumentist, mai bine spus toată casa era plină de instrumente. La un moment dat mă întrebam ce caută ele acolo, și am început să le studiez.
R: De ce ați ales această muncă grea de profesor?
P: Imi plac copiii, Nu predau doar aici la Palat, ci predau și la Liceul de Artă, pianul.
R: Pe ce se bazează activitatea de la acest cerc?
P: Activitatea de la acest cerc se concentrează asupra dobândirii de abilități cum ar fi acompaniamentul la chitară, folosirea unor termeni specifici domeniului muzical, cunoașterea instrumentului, a poziției corecte de cântat la chitară. In același timp, ne interesează ca elevul cursant să intre într-o competiție cu ceilalți colegi de grupă.
R: Aveți concursuri în următoarea perioadă?
P: In toată țara, am avut spectacole. Cel mai apropiat ca dată este pe 30 mai, la Siret, când va fi organizată faza județeană a concursului de muzică folk. La Palatul Copiilor sunt constituite și două trupe „Junior” și „Simbol”, dar sunt și soliști vocali și duete.
Tot de la domnul Valentin Ianoș am aflat și numele celor care s-au remarcat la acest cerc – Mihai Boicu, Eugen Toboș, Oxana Șametchin, Vlad Ianoș, Ida Moisii, Vasile Nosec.
Acestea au fost doar câteva răspunsuri ale domnului profesor la întrebările care mă frământau mai de demult. După ce am aflat despre începuturile unei vieți artistice și contiunuarea prin copiii pe care îi îndrumă cu atâta dăruire, am plecat acasă mulțumită, cu zâmbetul pe buze.
Magda Cimbru, Cercul presă scrisă, radio – TV

Recomandări