Numărul persoanelor fizice cu datorii restante la companiile de utilități a crescut anul trecut de 2,5 ori, ponderea acestora ajungând la 7%, dintr-un total de 6 milioane de debite în valoare de 1,8 miliarde euro, potrivit Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC).
În 2010, ponderea cazurilor de datorii restante la companiile de utilități a fost de doar 2,3%.
„Sectorul bancar rămâne cu cea mai mare pondere în numărul de cazuri de debite. Se observă însă o creștere a cazurilor de datorii restante la companiile de utilități. Aceste tipuri de creanțe sunt greu de recuperat pentru că cei care au ajuns să nu poată să-și plătească utilitățile înseamnă că au probleme grave financiare”, a declarat, într-o conferință de presă, Georg Kovacs, președintele AMCC.
Reprezentanții asociației explică majorarea semnificativă a cazurilor de datorii restante la companiile de utilități prin faptul că din ce în ce mai multe firme din domeniu au ales să externalizeze aceste cazuri.
Astfel, cazurile de neplată a datoriilor în sectorul bancar au reprezentat 47% din numărul total, în scădere de la 51,8% în 2010, o reducere fiind înregistrată și în cazul firmelor telecom, de la 36,8% la 32,9%.
Companiile de colectare a creanțelor au recuperat anul trecut 380 milioane euro, cea mai mare parte de la persoane fizice, reprezentând 21% din valoarea totală a creanțelor comerciale încredințate de creditori spre colectare.
Datoriile au fost recuperate din 3,27 milioane de cazuri, iar valorile din 2011 sunt comparabile cu cele din anul precendent, potrivit prezentate de AMCC.
Valoarea creanțelor comerciale încredințate de creditori spre colectare a crescut cu 6% față de 2010, de la 1,69 miliarde de euro la 1,8 miliarde de euro.
În 2011, pe segmentul persoanelor fizice au fost recuperate 288 milioane euro, circa 75% din total, din 2,5 milioane de cazuri.