Numărul operatorilor regionali de apă și canal trebuie redus de aproape cinci ori față de cel actual, pentru ca fondurile structurale să fie absorbite, iar sistemul să fie eficient, a declarat, joi, președintele Asociației Române a Apei, Vasile Ciomoș.
Doisprezece operatori regionali ai serviciului de apă și canalizare au beneficiat de pregătire în domeniul gestionării fondurilor structurale pe care România va trebui să le absoarbă pentru a respecta cerințele UE în acest sector până în 2015 și 2018.
Beneficiarii proiectului sunt din județele Argeș, Brașov, Buzău, Deva, Drobeta, Galați, Neamț, Maramureș, Satu Mare, Sibiu, Tulcea și Vâlcea.
Proiectul „Asistență Tehnică pentru întărirea capacității instituționale a beneficiarilor finali ISPA din sectorul de alimentare cu apă și canalizare din România” – FOPIP 1 a fost lansat în 2005 și a costat 6,5 milioane de euro, cu finanțare integrală de la Uniunea Europeană. El a fost coordonat de Ministerul Mediului și Ministerul Administrației și Internelor.
Proiectul a pregătit operatori regionali de apă pentru conformarea la cerințele de finanțare ale Uniunii Europene și s-a concentrat pe dezvoltarea unor planuri de management operațional, financiar și tehnic, care vor duce la eficientizarea activității, pe aspectul relațiilor cu clienții.
„Unul dintre cele mai importante aspecte discutate a fost regionalizarea care presupune restructuarea completă a sectorului prin organizarea operatorilor regionali ai serviciilor de apa uzată și tratamentul ei”, potrivit lui Silviu Stoica, directorul general al Autorității de Management POS Mediu în Ministerul Mediului.
Președintele Asociației Române a Apei, Vasile Ciomoș, a spus, citându-l pe Ambasadorul Olandei, prezent la seminarul de închidere a proiectului, că, în România, din 245 de operatori trebuie să rămână în cinci ani doar cu 45.
Astfel, trebuie creat un operator regional eficient și puternic, Stoica menționând faptul că nu poți să fii eficient cu 5.000 de consumatori înr-un serviciu de apă, iar autoritățile locale trebuie să înțeleagă că „fără această umbrelă instituțională proiectele noastre nu vor deveni eligibile”.
„Rolul nostru a fost să le explicăm că au și anumite responsabilități și obligații, iar singurul stimulent pe care l-am putut oferi a fost accesul la fondurile europene”, a declarat Stoica, explicând că decizia aparține autorităților locale dacă renunță la aceste fonduri și dacă decid că au bani pentru realizarea acestor lucrări.
Stoica a arătat că în Programul Sectorial de Mediu sunt 3,5 miliarde de euro care trebuie cheltuiți până în 2013 pentru sisteme de epurare, de colectare a apei, fiecărui județ revenindu-i 100 de milioane de euro.
„Sunt premise pentru a avea o rată de absorbție bună până în 2013-2015 când se pot face ultimele plăți. Nerespectarea acestor angajamente va avea consecințe majore. Vor fi complicații din punct de vedere al controlului managementului investițiilor și pentru finalizarea acestor investiții ceea ce va însemna o presiune mare pe bugetul României”, a adăugat acesta.
Astfel, scopul este de a dezvolta operatori puternici care să aibă o relație bună cu autoritățile locale pentru a absorbi cât mai mult din fondurile de coeziune și să implementeze proiecte mari.
„Va trebui ca la nivelul operatorului general să se faca pașii spre un tarif unic ca să putem compensa în anumite zone posibilitățile de plată. Se vor reduce presiunile asupra zonelor mai puțin dezvoltate. Pentru acest lucru e nevoie de coeziune la nivel regional, de parteneriat real dintre autoritățtile locale, de funcționarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară care vor creiona obiectivele strategice puse în aplicare de operatori”, a spus Stoica.
El a spus că expertiza oferită prin acest proiect s-a concentrat și pe relația dintre operatori și clienți, dialogul pe care trebuie să îl poarte pentru ca aceștia din urmă să înțeleagă că 3 lei pentru un metru cub de apă nu e un preț mare și că prețul plătit pentru aceste servicii influențează calitatea lor.
„Noi nu trecem peste pragul de suportabilitate a populației adică de 3-4 la sută din venitul pe cap de familie”, a declarat Stoica.
POS Mediu este un program prin care României i se alocă 3,27 de miliarde de euro pentru investiții în extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată. În prezent, doar puțin peste jumătate din populația României beneficiază de racordare la sisteme de alimentare cu apă și de canalizare.
În prezent, în România sunt în derulare nouă proiecte de investiții în acest sens, în valoare de aproximativ 930 de milioane de euro.
Conform planurilor autorității de implementare a POS Mediu, prin acest program vor fi construite circa 200 de stații de epurare noi, iar procentul de români care vor beneficia de alimentare cu apă și de canalizaer va crește de la 52 la 70.